Select your Top Menu from wp menus

Procuratura a ascuns lista beneficiarilor și este complice, deputat

Deputatul blocului ACUM Radu Marian spune că din raportul al doilea al companiei Kroll s-a aflat că sumele fraudate din sistemul bancar al Republicii Moldova sunt încă mai mari decât se cunoștea anterior și complicitatea grupului Șor este și mai evidentă. Potrivit lui, procurorul general afirmă că nu există o listă a beneficiarilor chiar dacă în raportul Kroll, pe pagina a doua, scrie expres că există această listă care a fost remisă mai mult timp în urmă unor autorități moldovenești.

„Astăzi Procuratura Generală se face complice la această fraudă pentru că a ascuns în tot acest timp această listă și toate aceste detalii. Suntem în fața unei noi rușini internaționale așa cum am avut-o și în trecut”, a declarat Radu Marian în cadrul emisiunii „Punctul pe azi” de la postul de televiziune TVR Moldova.

Deputatul socialist Grigore Novac consideră că prin contractarea unei companii străine, Kroll, ca să investigheze frauda bancară s-a dorit să se deplaseze accentele. Potrivit lui, instituțiile statului aveau toate informațiile și puteau să facă propria investigație. „Eu îmi amintesc când domnul Viorel Chetraru era în funcția de director al Centrului Național Anticorupție, de la tribuna Parlamentului spunea că raportul Kroll I nu este nimic altceva decât beletristică, pentru că CNA ar deține mai multe informații”, a declarat deputatul. Potrivit lui, CNA, Procuratura Generală, Procuratura Anticorupție aveau toate pârпiile și mecanismele legale ca să investigheze și să prezinte inclusiv beneficiarii finali.

Comentatorul politic Anatol Țăranu consideră că trebuie să fie format un grup de procurori căruia să i se pună în sarcină să examineze în exclusivitate frauda bancară. Potrivit lui, acest grup poate fi creat printr-o decizie a Parlamentului. „Ei trebuie scoși în afara Procuraturii și chiar puși deasupra Procuraturii. Grupului acestuia i se încredințează în exclusivitate doar toate operațiunile legate de investigarea acestui caz concret, în virtutea importanței lui excepționale pentru societate”, spune Anatol Țăranu. Potrivit lui, acest grup ar urma să investigheze și implicarea Procuraturii în acest caz.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/procuratura-a-ascuns-lista-beneficiarilor-si-este-complice-deputat/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19