Categories: RegiuneSocialȘtiri

Primul apel din 2016 la SERVICIUL 901 din Orhei, din cauza unei oale UITATE pe foc

În ultima zi a anului 2015 şi în primele trei zile ale anului 2016, Unitatea de pompieri şi salvatori din Orhei a efectuat 9 intervenţii în 5 cazuri de incendii semnalate în raionul Orhei şi în alte 4 cazuri din raioanele Rezina, Telenesti şi Şoldăneşti.

Potrivit datelor DSE Orhei, pentru cazurile din raionul Orhei, în fiecare zi a anului curent pompierii au fost apelaţi câte o dată, iar în ultima zi a anului trecut – de două ori.

În ziua de 31 decembrie, pe strada 31 August din cartierul Slobozia Doamnei a oraşului Orhei s-a aprins un tomberon şi, în aceeaşi zi, în satul Peresecina a luat foc vegetaţia uscată.

Din cele 3 semnale înregistrate de la începutul anului curent, un caz mai serios a avut loc duminică, 3 ianuarie, în satul Step-Soci. Incendiul care a izbucnit într-o încăpere auxiliară a unei gospodării individuale a afectat o porţiune mică din tavanul încăperii.

Din primele două apeluri înregistrate la DSE Orhei în zilele de 1 şi 2 ianuarie, cel de-al doilea s-a încheiat cu întoarcerea autospecialei din drum, după ce a fost contramandată alerta despre un incendiu în satul Ivancea.

Prima alertă din anul curent, la care pompierii din Orhei au reacţionat cu promptitudine, a fost provocată de o oală uitată pe foc. Pe 1 ianuarie, din cartierul Bucuria al oraşului Orhei a parvenit un semnal că dintr-un apartament de pe str Unirii nr.2 iese fum. Deplasându-se la faţa locului, echipa de pompieri a constatat că locatarii au uitat o cratiţă pe aragazul din bucătărie.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

3 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago