Prevederile privind excluderea și plafonarea taxelor locale, declarate neconstituționale

Curtea Constituțională a Republicii Moldova (CC) a declarat drept neconstituționale unele prevederi ce se referă la excluderea și plafonarea taxelor locale. Decizia a fost luată astăzi, după ce a fost exaaminată sesizarea nr. 220a din 26 decembrie, 2020, depusă de ex-deputatul Platformei Demnitate și Adevăr (Platforma DA), Dinu Plîngău. 

Sesizarea s-a referit la modificările aduse de majoritatea parlamentară PSRM-Șor la finele anului 2020 la Legea nr. 257 privind excluderea și plafonarea taxelor locale. În ședință, Dinu Plîngău a argumentat că această modificare ar diminua considerabil independența financiară a autorităților locale. În plus, modificarea la lege nu fusese consultată cu reprezentanții autorităților locale și încalcă prevederile Cartei Europene a Autonomiei Locale, în vigoare pentru Moldova din 1998, Hotărârea Curții Constituționale nr.2/2014 privind taxele locale și art.  8, 109 și 132 din Constituția Republicii Moldova.

Amintim că și Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) a pledat în favoarea declarării modificărilor la legea nr. 257 ca fiind neconstituționale.

sursa: radiochisinau.md

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

2 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

7 zile ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

7 zile ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

o săptămână ago