Categories: PoliticȘtiri

Presedintele Republicii: masina, apartament, familie

Nicolae Timofti, şeful statului, nu deţine o maşină persoanlă, dar împreună cu fiul său Alexei, cu mai mulţi ani în urmă, au procurat un  automobil de marca Mercedes. Despre aceasta el a comunicat inainte de a deveni presediinte,  la o emisiune de la postul public de televiziune, scrie Tribuna.md

„Am o maşină lăsată de fiul meu care a plecat în America, procurată de pe vremea cînd el încă nu era avocat. L-am ajutat cu toată familia să o cumpere şi ne-a rămas. Un Mercedes vechi din anul 1986, pe care am plătit atunci vreo 4500 dolari SUA. Acum nu cred că valorează mai mult de o mie de euro”, spune candidatul AIE la funcţia de şef al statului.

Totuşi, Nicolae Timofti mai merge cu Mercedesul de 26 de ani, menţionînd că  deşi destul de des îl repară, bani pentru ceva mai bun nu are.

CÎt priveşte apartamentul pe care-l deţine, de peste85 m.p, candidatul la funcţia de Preşedinte spune că l-a primit de la stat din motiv că urma să i se nască cel de al treilea copil.

Candidatul la funcţia de şef al statului a mai spus în cadrul aceleiaşi emisiuni că, cei trei fii ai săi şi-au făcut singuri carieră.

„Primul fecior este şi el jurist şi a plecat în America în semn de protest faţă de sistemul justiţiar de aici şi pentru a  nu fi acuzat şi bîrfit de faptul că tata îi asigură locul de muncă. Nicu a terminat facultatea de drept, dar a refuzat să se implice în sistemul judecătoresc doar din simplul motiv ca să nu fie discutat că tata îi pune pile. Cel mai mic este studentla ASEM”, a specificat Timofti.

sursa: tribuna.md


RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

5 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

2 săptămâni ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago