Categories: SocialȘtiri

Precizarea Ministerului Educaţiei pe marginea unor informaţii eronate despre Codul Educaţiei

Ca urmare a apariției unor informații eronate în mai multe mijloace de informare în masă în legătură cu intrarea în vigoare a Codului educației, Ministerul Educației precizează că în actul legislativ menționat toate limbile de circulație internațională au același statut și sînt tratate în mod egal.

Documentul prevede că elevii vor studia două limbi străine la alegere .În același timp, în Codul educaţiei nu există o prevedere referitoare la obligativitatea studierii limbii engleze. Începînd cu anul de studii 2018-2019, statul va asigura condiții de formare și dezvoltare a competențelor de comunicare în limbile engleză, franceză și rusă în toate instituțiile publice de învățămînt general. Prevederea garantează că elevii au dreptul de a alege oricare două dintre aceste limbi, dar și din alte limbi de circulație internațională pentru care școala poate asigura predarea.

Cu privire la limitarea numărului de mandate ale conducătorilor instituțiilor de învățămînt, Ministerul Educației precizează că acest lucru este valabil exclusiv pentru conducătorii instituțiilor de învățămînt profesional tehnic și superior. În cazul directorilor instituțiilor de învăţămînt general, din cauza unui deficit de cadre cu competențe specifice, s-a optat pentru nelimitarea numărului de mandate ale acestora.

Cît privește obligativitatea cadrelor didactice din licee de a deține diplomă de master, precizăm că această prevedere se pune în aplicare începînd cu anul 2017 și nu se referă la cei care au obținut calificările în baza sistemului de învățămînt de dinaintea trecerii la sistemul Bologna.

Ministerul Educației își exprimă regretul că această lege atît de importantă este interpretată uneori eronat, inducînd societatea în eroare.

RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

2 zile ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

2 zile ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

2 zile ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

2 zile ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

3 zile ago