Categories: SocialȘtiri

Poliția a reținut 3 persoane suspectate de organizarea migrației ilegale în U.E.VIDEO

Angajaţii Centrului pentru combaterea traficului de persoane din cadrul MAI a reuşit să stopeze activitatea unei grupări criminale specializate în organizarea migraţiei ilegale în spațiul schengen, în baza actelor de identitate false.

Liderul grupării, un cetățean de 37 de ani, originar din satul Nișcani (Călărași), coordona activitatea grupului. Ceilalți doi membri, unul în vârstă de 27 de ani, originar din satul Caracușeni (Briceni) și celălalt de 34 de ani, originar din municipiul Chișinău, organizau transportarea migranților și asigurau perfectarea actelor românești.

Iniţial, pentru plecare, victimelor li se organiza obţinerea vizei de intrare în țara vecină. Ulterior, aceștia erau preluați de complicii români, care deja în baza actelor de identitate românești le organizau trecerea ilegală a frontierei româno-ungare și-i transportau în diferite state ale U.E. Pentru „serviciile” oferite, cetăţenii urmau să achite între 1.500 și 2.000 de euro.

În urma efectuarii perchezițiilor de specialitate a unui automobil și a unui oficiu ce aparține suspecţilor, au fost depistate acte de identitate cu semne de falsificare și tehnică specială cu care ar fi putut fi falsificate actele.

În prezent, poliţia cercetează cazul în vederea indentificării tuturor persoanelor implicate în această activitate infracţională și tragerii lor la răspundere în conformitate cu legislaţia în vigoare.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 ore ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

5 zile ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

5 zile ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

6 zile ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

o săptămână ago