Categories: SocialȘtiri

Poliţia a prevenit traficarea a trei tinere moldovence VIDEO

Centrul de Combatere a Traficului de Persoane a Inspectoratului Naţional de Investigaţii a anihilat o filieră internaţională de trafic de persoane. Membrii reţelei erau specializaţi în racolarea tinerelor moldovence, printe care şi minore, traficarea acestora în Turcia, unde le impuneau să se prostitueze.

După un şir de acţiuni de documentare a grupării, forţele de ordine au identificat membrii, stabilit că conducătorii grupării sunt: o femeie de 34 de ani şi un bărbat de 45 de ani, locuitori ai municipiului Chişinău.

Prin acţiunile desfăşurate, poliţiştii au reuşind să prevină traficarea în Turcia a trei fete: două minore şi una de 25 de ani. Fetele urmau să ajungă în sclavia sexuală la sfîrşitul lunii septembrie curent.

De regulă, suspecţii racolau fete, cu vârsta de pînă la 25 de ani, din diverse localităţi ale Republicii Moldova. Profitând de situaţia financiară vulnerabilă ale acestora, suspecţii ademeneau tinerele cu un serviciu decent şi bine plătit în Turcia. Ajunse pe teritoriul Turciei, victimele erau întâmpinate de alţi membri ai grupului criminal, deposedate de acte şi exploatate sexual.

Pe cazul dat a fost iniţiată o cauză penală în baza articolului 165 al. 2 Cod Penal al RM “Trafic de fiinţe umane” şi 206 al. 3 “Trafic de copii”. Conform legislaţiei în vigoare persoanele culpabile de comiterea unor asemenea infracţiuni se pedepseşte cu închisoare de pînă la 20 de ani.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

5 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

2 săptămâni ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago