Categories: PoliticȘtiri

PLDM califică acuzaţiile lui Ghimpu drept aberante şi false

Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) respinge afirmaţiile şi presupunerile aberante şi false ale liderului Partidului Liberal (PL), Mihai Ghimpu, precum că în spatele situaţiei de la întreprinderea de stat „Registru” ar sta exponenţi ai PLDM. Într-un comunicat al formaţiunii  aceste afirmaţii sunt calificate drept o inducere în eroare a opiniei publice, în mod intenţionat, şi drept o încercare de prejudiciere a imaginii PLDM şi exponenţilor săi.

Guvernul condus de liderul PLDM, Vlad Filat, a luptat permanent împotriva deciziilor suspicioase ale instanţelor de judecată şi s-a opus de fiecare dată, când s-a încercat prejudicierea intereselor statului sau a agenţilor economici care au devenit ţinta unor scheme ilegale cu scopul de preluare a proprietăţii. PLDM va continua să depună eforturi în acest sens, folosind toate mecanismele legale pe care le are la dispoziţie.

Formaţiunea mai califică această ieşire a lui Mihai Ghimpu drept o expresie a trăirilor sale politice de moment şi drept o reacţie la poziţia fermă a PLDM în raport cu prezenţa PL în noua formulă de guvernare a Republicii Moldova.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE Orhei: beneficiile compostului din frunze

Sfârșit de octombrie, copacii se dezgolesc, iar curțile și grădinile oamenilor se umple cu frunzele…

2 zile ago

Fost deputat către Maia Sandu: ce vă încurcă să ieșiți, tot până duminică, din alianțele cu Dodon din cele circa zece consilii raionale? Vă simțiți bine cu Dodon acolo?

Componența echipei guvernamentale ar putea fi modificată după cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale,…

2 zile ago

Observații ale Misiunii OSCE/ODIHR: Președinta în exercițiu și opțiunea ”da” au fost favorizate mediatic

Misiunea Internațională de Observare a Alegerilor OSCE/ODIHR a publicat o Declarație cu constatări și concluzii…

3 zile ago

Cetățeanul de onoare al raionului Orhei, Ion Lazarenco Tiron susține că soția sa a fost inclusă eronat în „lista lui Șor”

Înotătorul Ion Lazarenco Tiron susține că soția sa, Angela Lazarenco, a fost inclusă eronat în…

3 zile ago

Ofițerii CNA au dat buzna în mai multe localități din Orhei, Rezina și Nisporeni. Percheziții au loc și în Chișinău

Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) desfășoară vineri, 25 octombrie curent, percheziții în municipiul Chișinău, dar…

7 zile ago