Peste 150 mii de funcţionari vor beneficia, începând cu data de 1 decembrie 2018, de creşteri salariale de minimum 20%, iar niciun angajat nu va avea salariul mai mic de 2000 de lei. Salarii majorate vor ridica profesorii, medicii, asistenţii sociali şi funcţionarii din primării. Anunţul a fost făcut astăzi de către liderul Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc, la finele şedinţei săptămânale a formaţiunii, comunică MOLDPRES.
Potrivit lui Plahotniuc, reforma salarizării, care poartă denumirea de „Salarii bune pentru Moldova”, se va desfăşura în două etape şi prevede creşteri salariale de minim 20 la sută pentru angajaţii bugetari.