Fiecare al patrulea vârstnic din Republica Moldova este victimă a violenţei şi abuzului, iar în contextul în care numărul persoanelor în etate creşte mai repede decât în alte categorii de vârstă, politicile publice trebuie să asigure cât mai urgent condiţii şi oportunităţi pentru îmbătrânirea activă. De această părere au fost participanţii la o masă rotundă organizată la Chişinău, transmite IPN.
Directorul organizaţiei HelpAge International, Tatiana Sorocan, a declarat că evenimentul este organizat în cadrul campaniei „Vârsta cere acţiuni”. Aceasta este desfăşurată de HelpAge International la nivel global şi marchează Ziua Internaţională a Persoanelor în Etate. Potrivit Tatianei Sorocan, în urma analizei actelor normative şi legislaţiei naţionale s-a constatat că acestea nu prevăd expres interzicerea interzicerea violenţei faţă de vârstnici, adică nu este explorată variabila de vârstă.
Ministrul muncii, protecţiei sociale şi familiei, Stela Grigoraş, a menţionat că este nevoie de o revoluţie culturală în societatea moldovenească privind comportamentul faţă de persoanele în etate. „Trebuie să avem un dialog cu factorii de decizie şi să aducem o plus valoare fenomenului de îmbătrânire. Trebuie să recunoaştem că procesul de îmbătrânire este unul natural şi nu suntem foarte diferiţi ca stat cu alte state. Deseori acest fenomen este tratat ca ceva negativ şi nu ca un progres al medicinii, care a făcut posibilă sporirea speranţei de viaţă. Deseori tratăm acest fenomen prin prisma unor aspecte negative, cum ar fi dificultăţile la recrutare în vârsta de pre-pensionare sau integrarea socială a acestora. Trebuie să fim realişti şi să recunoaştem că într-o societate în care numărul persoanelor în etate este în continuă creştere, acest fenomen trebuie transformat într-o oportunitate pentru că putem folosi experienţa oamenilor în etate”, a menţionat ministrul muncii.
Reprezentantul UNFPA Moldova, Rita Columbia, a spus că, pentru ca procesul de îmbătrânire a populaţiei să nu aibă efecte negative, trebuie să fie asigurată bunăstarea persoanelor. „ Trebuie să ne dăm seama că nu putem lupta împotriva efectelor negative doar la vârsta de 60 de ani în sus, acest lucru trebuie integrat în toate vârstele, începând din copilărie, să asigurăm nutriţie sănătoasă, tinerilor sănătate reproductivă. Aceste acţiuni vor face ca vârsta înaintată să nu mai fie un fenomen negativ”, a precizat Rita Columbia.
Printre recomandările specialiştilor privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie se numără extinderea serviciilor sociale existe şi asupra persoanelor în etate-victime ale abuzului, consiliere psihologică, juridică şi financiară, dar şi adăpost în caz de necesitate.