Select your Top Menu from wp menus

Persoanele din Rusia care, potrivit lui Şor, i-ar fi transmis lui Filat 320 milioane de lei, nici nu îi cunosc pe cei doi

Avocatul Igor Popa, care îl reprezintă de ex-premierul Vlad Filat, a declarat presei că a discutat la telefon cu trei persoane din Rusia care, dupa cum susţine Ilan Şor, i-ar fi transmis lui Filat o sumă mare de bani.

Potrivit Newsmaker, este vorba despre trei femei – Alexandrova, Noscova și Papechian, care au negat însă ceea ce susţine Ilan Şor – faptul că i-au transmis lui Filat 320 de milioane de lei scoşi din Unibank.

Mai mult, spune avocatul, cele trei femei nu au fost niciodată în R. Moldova și habar nu au cine este Vlad Filat. Acestea nu l-ar cunoaşte nici pe controversatul om de afaceri din partea căruia i-ar fi transmis banii lui Vlad Filat.

Avocatul a vorbit în faţa presei, acuzându-l din nou pe Şor de declaraţii mincinoase, după ce cele trei martore nu au ajuns la şedinţa de judecată de la Curtea de Apel, unde au spus că se vor prezenta doar dacă vor primi citaţie.

Cu mai bine de 1 an în urmă, fostul prim-ministru Vlad Filat a fost arestat, iar apoi şi condamnat la 9 ani de închisoare, după ce Ilan Şor a declarat într-un autodenunţ că în decurs de 5 ani l-a mituit pe Filat cu 250 de milioane de dolari.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/persoanele-din-rusia-care-potrivit-lui-sor-i-ar-fi-transmis-lui-filat-320-milioane-de-lei-nici-nu-ii-cunosc-pe-cei-doi/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19