Foştii deportaţi şi deţinuţi politici vor primi din partea statului ajutoare materiale unice de 700 de lei (35 de euro). În acest scop din bugetul de stat au fost alocate peste 6,5 mln de lei, a anunţat Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, printr-un comunicat.
Banii vor fi viraţi prin intermediul fondurilor locale de susţinere socială a populaţiei.
Ajutoarele vor fi distribuite beneficiarilor către 6 iulie. În anul curent peste 9 mii de persoane deportate și deținute pe motive politice vor beneficia de astfel de prestaţii.
În RSSM au avut loc trei valuri de deportări staliniste. Primul val a avut loc în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, cînd în Siberia au fost deportate circa 20 de mii de persoane. Cel de-al doilea val, numit şi operaţiunea „Iug” („Sud”) s-a desfăşurat în noaptea din 5 spre 6 iulie 1949, în Siberia fiind deportați peste 35 de mii de oameni. Al treilea val de deportări staliniste, numit şi operaţiunea „Sever” („Nord”), a avut loc în noaptea din 31 martie spre 1 aprilie 1951, cînd în Siberia au fost duse forţat 2671 de persoane.