Categories: SocialȘtiri

Pentru o tonă de motorină a sărit la bătaie la vameşi. VIDEO

Colaboratorii vamali din cadrul postului vamal intern de control Criuleni 14 au reţinut un mijloc de transport care transporta ilegal aproximativ 1000 litri de motorină.

La pista de control al postului vamal s-a prezentat mijlocul de transport de model MAN. La cererea inspectorului vamal de a declara careva bunuri transportate prin postul nominalizat, şoferul, iniţial, a refuzat să comunice careva bunuri iar în declaraţia vamală a consemnat lipsa bunurilor spre declarare.

În baza analizei de risc s-a dispus efectuarea controlului detaliat, decizie la care şoferul a opus rezistenţă utilizînd insultări şi ameninţări în adresa colaboratorilor vamali.

În urma controlului detaliat, s-a stabilit că în partea dreaptă a cap tractorului dat, este prezent un rezervor de rezervă plin cu lichid de miros specific de motorină, rezervorul neavînd careva semne vădite de conectare la sistemul de alimentare a motorului.

La moment marfa transportată ilegal a fost reţinută iar şoferul riscă amendă în funcţie de gravitatea infracţiunii.

Pe acest caz a fost pornită o ancheta iar în urma investigaţiilor ulterioare vor fi stabilite cu exactitate circumstanţele săvîrşirii infracţiunii.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

5 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

2 săptămâni ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago