Categories: PoliticȘtiri

PDM lansează repetat invitația la dialog către partidele parlamentare

Partidul Democrat lansează repetat invitația la dialog către partidele parlamentare și reconfirmă deciziile luate de Curtea Constituțională, conform cărora „Parlamentul și Guvernul Maia Sandu sunt ilegitime”. Potrivit vicepreședintelui PDM, Vladimir Cebotari, răspunsurile primite la invitația lansată luni nu au fost foarte clare, transmite IPN.

Într-o conferință de presă, susținută astăzi, 11 iunie, Vladimir Cebotari a declarat că trebuie găsit un compromis pentru a scoate țara din situația în care se află. Potrivit democratului, Andrei Năstase a oferit un răspuns foarte rapid, conform căruia ar fi gata să se așeze la masa de discuții. Totodată, „reprezentantul Partidul Socialiștilor a spus că va răspunde după o examinare a invitației, însă au existat și răspunsuri care nici nu au respins, nici nu au acceptat invitația la dialog”, spune Vladimir Cebotari.

„Suntem confuzi, dar invitația noastră este valabilă în continuare”, a spus vicepreședintele PDM. Potrivit democratului, motivul discuțiilor ar fi blocajul constituțional și politic. În opinia sa, în ceea ce privește blocajul constituțional, nu este ieșire și deciziile Curții Constituționale trebuie respectate.

La întrebările reprezentanților presei despre soluțiile de ieșire din criză, propuse de PDM, Vladimir Cebotari a afirmat că „acestea vor fi enunțate la masa de discuții”.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

5 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

2 săptămâni ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago