Categories: PoliticȘtiri

Păreri: Dialogul social care urmează să aibă loc între guvernare, societatea civilă, protestatari, dar şi opoziţie nu va aduce niciun rezultat

Dialogul social care urmează să aibă loc între guvernare, societatea civilă, protestatari, dar şi opoziţie nu va aduce niciun rezultat. La această părere au ajuns invitaţii emisiunii ”Politica” de la TV7. Totuşi, în timp ce unii au declarat că nu vor merge la această întrunire, alţii spun că se vor prezenta cu un plan concret şi vor cere ca rezoluţiile să fie îndeplinite în timpul stabilit.
În opinia Antoniţei Fonari, puterea nu trebuie evitată, însă trebuie de înaintat cerinţe concrete.
Membrul Marii Adunări Naţionale, Alexandru Slusari spune că se va veni
veni cu un plan etapizat şi li se vor înainta rezoluţiile cu termeni concreţi. Prima va fi deoligarhizarea instituţiilor de stat, apoi pregătirea către alegerile anticipate.
În acelaşi timp, mebrul PSRM Ion Ceban a declarat că nu se va particpa la negocieri cu o guvernare care a furat miliardul şi a ales poziţia struţului de a tăcea şi de a nu întrerpinde nimic în tot acest timp
Expertul anticorupţia, Mariana Calughin, spune că nu a fost invitată personal la acest dialog, dar nici nu ar merge. Şi asta deoarece la întrunire nu vor veni persoanele care sunt acuzate că au capturat statul.iar cu persoane care nu decide nimic nu se poate de discuta, ci doar vor fi auzite nişte promisiuni
Astăzi, şeful statului, cel al Legislativului şi premierul au chemat societatea civilă la un dialog social.

sursa: tv7.md

RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

4 zile ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

4 zile ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

4 zile ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

4 zile ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

4 zile ago