Orhei, Podgoreni, Biești – localităţile de unde au fost depuse primele contestaţii, în vederea alegerilor locale din 20 octombrie

Perioada înregistrării candidaţilor la funcţiile de primar şi de consilier local pentru alegerile din 20 octombrie, nu a fost lipsită de contestaţii şi sesizări. Instanţa de judecată s-a pronunţat deja pe unul dintre aceste cazuri, care este legat de neînregistrarea unui candidat la funcţia de primar al municipiului Orhei.

Judecătoria Orhei (sediul Telenesti) nu a admis cererea lui Dumitru Suhoborcenco care a solicitat instanţei să oblige CECE mun.Orhei 25/1 să îl înregistreze în calitate de candidat la funcţia de primar de Orhei. Instanţa a declarat că cererea este inadmisibilă din cauza că documentul conţine neajunsuri pe care reclamantul nu le-a înlăturat în termenul ce i-a fost acordat în acest scop. Potrivit încheierii, Suhoborcenco a rămas în drept de a se adresa repetat în judecată cu aceeaşi acţiune împotriva organului electoral municipal.
Înregistrarea contestatarului în calitate de candidat la funcţia de primar al Orheiului a fost refuzată de CECE municipala pe motiv că acesta ar fi prezentat acte care nu ar fi fost confirmate de către partidul “Voinţa Poporului”, din partea căruia Dumitru Suhoborcenco şi-a anunţat participarea la alegerile locale din 20 octombrie.

Din seria primelor contestaţii şi sesizări fac parte şi cele care se referă la pregătirea alegerilor în comuna Biești și satul Podgoreni. În cel dintâi caz, a fost cerută anularea hotărârii Consiliului electoral de la Biesti, care a refuzat să îl înregistreze pe Ion Macrinici în calitate de candidat independent la funcţia de primar. CECER nr.25 a respins contestaţia lui Macrnici, considerând că plângerea acestuia pe decalajul care ar fi fost admis la calcularea semnăturilor din lista susţinătorilor depusă de el la consiliul electoral comunal, nu este întemeiată.

În cazul sesizării de la Podgoreni s-a solicitat sancţionarea candidatei PSRM la şefia localităţii, Alexandra Bernevec. În conţinutul documentului se arată că Bernevec, care este primar al satului și care candidează pentru un nou mandat, nu ar fi fost suspendată din funcţie, continuând să folosească resursele administrative – biroul, maşina de serviciu, ș.a. Sesizarea de la Podgoreni a fost semnată de două persoane, una dintre care este Ludmila Bubuoc, candidata la funcţia de primar din partea Blocului “ACUM”. Drept răspuns, organul electoral raional – CECER nr.25 Orhei a remis sesizarea la Podgoreni, motivând prin faptul că examinarea unor astfel de încălcări ale legislaţiei ține de competența organului electoral local.

RadioOrhei

Recent Posts

Declarație oficială a Comisiei Electorale Centrale privind apariția unor materiale deepfake ce vizează instituția și conducerea sa

Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova (CEC) își exprimă repetat îngrijorarea profundă în legătură cu difuzarea recentă…

o zi ago

Experții FAO vor anunța ministerul Agriculturii dacă moldovenii pot să mănânce insecte

Lista de alimente noi permisive pentru consumatorii moldoveni, viermele galben de făină, larvele gândacului de…

2 zile ago

Imagini cu oameni care țin în mână bani lângă sediul din Orhei al unui partid de opoziție au fost publicate de poliție

Pe canalul de telegram al Poliției Republicii Moldova a fost publicat un filmuleț în care…

2 zile ago

Unde se va deconecta curentul electric mâine și poimâine la Orhei

Miercuri și Joi în raionul Orhei sunt planificate deconectări ale curentului electric în legătură cu…

3 zile ago