Categories: RegiuneSocialȘtiri

Orhei: De 1,5 ori mai multe tentative SUICIDALE prin otrăvire faţă de 2014

Datele statistice oficiale, care au fost făcute publice cu prilejul Zilei Mondiale de prevenire a suicidului, marcată pe 10 septembrie, denotă că numărul orheienilor care se decid să-şi ia viaţa, otrăvindu-se cu diverse medicamente şi substanţe chimice, este în creştere.
Potrivit CSP Orhei, de la începutul anului curent au fost înregistrate 18 astfel de cazuri, faţă de 11 în aceeaşi perioadă a anului trecut. Ceea ce constituie o creştere cu peste 1,5 ori, în mod egal atât printre orăşeni, cât şi printre săteni.
În 14 din cele 18 cazuri sau în aproape 80 de procente , a fost vorba despre adolescenţi – persoane cu vârste cuprinse între 12 şi 18 ani, care ar fi încercat să-şi regleze conturile cu viaţa mai ales din cauza relaţiilor amoroase. În acelaşi timp, fiecare al treilea s-a dovedit a fi reprezentant al sexului tare.
Medicul Rafail Shlearov a relatat în cadrul rubricii “Accente” de la Radio Orhei că unele studii arată că deşi tentativele suicidale sunt mai frecvente în rândul femeilor, printre bărbaţi rata suicidului e mai înaltă. Asta, deoarece aceştia din urmă recurg la substanţe şi metode cu o letalitate mai mare, care nu le lasă şanse de supravuietuire.

RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

3 zile ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

3 zile ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

3 zile ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

4 zile ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

4 zile ago