Categories: RegiuneSocialȘtiri

Orhei, Camencea: Lovit cu toporul in cap din cauza banilor

Un bărbat din raionul Orhei şi-a lovit vecinul cu toporul în cap, în rezultatul unui conflict financiar. Incidentul s-a produs, duminică, 10 iunie, în satul Camencea, comuna Donici. Victima este internată în spital.
Ajunși la fața locului, poliţiştii au stabilit că victima are o fisură în craniu, cu hemoragie abundentă, iar suspect de cele întâmplate se face vecinul, care și-a recunoscut pe deplin vinovăţia și a povestit scenariul.

Astfel, bănuitul, în vârstă de 31 de ani, avea o relație mai deosebită cu consăteanul său, din cauza unor neînțelegeri financiare: anterior, unul dintre ei a împrumutat bani de la celălat, nerambursându-i suma în termenul stabilit. Fiind în stare de ebrietate, în seara cu pricina, vecinii s-au întâlnit «în drum». Ca rezultat al unui conflict, victima, de 44 de ani, a primit o lovitură cu toporul în cap, după care a fost internată la spital.

Potrivit legislației,  persoanele culpabile de comiterea unei asemenea fărădelegi riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de până la 25 de ani.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

2 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

7 zile ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

7 zile ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

o săptămână ago