Select your Top Menu from wp menus

Olga Nicolenco: Nu noi vom alege – guvernarea va „culege” fructul perfect înscris în garnitura guvercriminală

Cei mai activi alegători sunt persoanele cu vârsta cuprinsă între 40 şi 70 de ani, iar femeile tradiţional merg mai disciplinat la vot decât bărbaţii. „Publicul tânăr, care a manifestat un activism politic şi social impresionant în 2009, anume pentru că acel val de activism nu a adus nimic bun, rămâne aproape indiferent pentru ce va fi la aceste alegeri şi masiv votează cu picioarele – părăseşte casa părintească, lasă surori şi fraţi, îşi ia copiii şi se duce în alte colţuri ale lumii”, a declarat comentatoarea politică Olga Nicolenco pentru IPN.

Aceasta a menţionat că în prezent cultura generală/politică şi influenţa ei asupra votului se află pe părţi diferite ale hotarului ţării: pe de o parte, foarte multe persoane cu o cultură generală bună nu sunt aici, iar acolo nu neapărat vor merge la votare, iar mulţi din cei ce vor merge aici la vot, nu neapărat au o cultură generală bună. Totodată, viziunile geopolitice, doctrinare, precum şi orice altfel de viziuni nu vor influenţa în vreun fel votul final pentru că aceste alegeri vor fi masiv fraudate, susţine comentatoarea.

„Deja sunt fraudate! Vreau să vă amintesc că oficial, la acest moment, campania electorală încă nu a fost declanşată, dar guvernanţii deja se vântură, ca moarea-n putină, prin sate, încercând să-şi deghizeze campania electorală în tot felul de caravane şi proiecte populiste. Îmi pare rău, dar trebuie să constat că clasa politică de la Chişinău cu mare „succes” reuşeşte punerea în practică a legii comunisto-staliniste: Nu e important cine votează, important e cine numără voturile”, a subliniat comentatoarea.

Olga Nicolenco a spus că la capitolul informare situaţia este mai bună, comparativ cu, de exemplu, zece ani în urmă. Chiar dacă nu în aşa volum ca la oraş/capitală, totuşi şi la sate majoritatea populaţiei are posibilitatea de a se informa. Mai rea este situaţia cu capacitatea de a discerne informaţia. Alegerea se face de regulă sau în baza intuiţiei, sau în baza comparaţiei. „Ei, nici la unul din aceste capitole nu stăm bine. Intuiţia (politică, electorală, socială, colectivă etc.), care are la bază cunoştinţele/experienţa acumulate de către om, stat, popor – nu prea o avem, pentru că existăm ca stat şi popor „independent” de doar 25 ani. Comparaţia nici atât nu poate fi folosită de noi în momentul alegerii, pentru că, din păcate, încă nu am avut parte de guvernări eficiente, lideri valoroşi, dezvoltare democratică veritabilă, ca să facem o comparaţie obiectivă, iar în final să discernem corect”, a adăugat Olga Nicolenco.

În opinia comentatoarei, alegătorul din Republica Moldova este vulnerabil şi altfel nici nu poate fi. „După ce 25 de ani, statul cu o insistenţă demnă de o cauză mai nobilă ne-a sărăcit, ne-a umilit, ne-a dus la exod şi ne-a furat – acum poate mitui pe oricine cu orice: cu o funcţie, cu un business fraudulos, cu un dosar, cu o vacă sau o coadă de mătură”.

Referindu-se la tendinţele de vot, comentatoarea a spus că este greu de făcut o comparaţie cu ultimele alegeri, luând în calcul că în 2015 au fost alegeri locale, iar acum sunt prezidenţiale. Deşi similitudini pot fi găsite, dacă să ne imaginăm că am alege un primar/o primară pentru ţară. Cert este că intenţia de a ieşi la vot este redusă, din mai multe motive: nu toate partidele au înaintat candidaţi, „speranţele pentru o schimbare reală s-au topit odată cu zăpada anului 2015, iar de sub zăpadă nu a răsărit nimic nou, decât glodul politic de anţărţ”.

Olga Nicolenco a mai spus că nu de profilul alegătorilor va depinde cine va ajunge preşedinte şi, cu regret, în aceste alegeri, profilul alegătorului/alegătoarei nu are nicio importanţă pentru votul final, decât cheful şi pofta guvernanţilor. „De data aceasta nu noi vom alege – guvernarea va „culege” fructul, care perfect se va înscrie în garnitura guvercriminală”, a conchis comentatoarea.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/olga-nicolenco-nu-noi-vom-alege-guvernarea-va-culege-fructul-perfect-inscris-in-garnitura-guvercriminala/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19