Categories: Știri

O singură propunere pentru şedinţa CR Orhei: VÂNZAREA stadionului DOC

Consilierilor raionali, care vor fi adunaţi mâine la o şedinţă extraordinară, le va fi propus să aprobe un proiect de decizie privind vânzarea Complexului Sportiv raional  în cadrul unei licitaţii cu strigare. Potrivit proiectului, Complexul a fost evaluat la  peste 47 de milioane de lei,  sumă pe care viitorul proprietar va trebui să o achite în decurs de 2 ani.

Proiectul nu este de găsit printre altele, care au fost publicate pe site-ul oficial al Consiliului raional, şi nu dispune de vreun document informativ aferent, în afară de un proaspăt demers al conducerii FC Milsami care, mai nou, solicită vânzarea stadionului din centrul oraşului.

Vezi: COMPLEXUL SPORTIV RAIONAL ORHEI: DUPĂ O RECONSTRUCŢIE GRANDIOASĂ, UN VIITOR INCERT /FOTO/DOC/VIDEO

În ultimele două zile înainte de şedinţa în plen , proiectul a fost examinat de către comisiile de specialitate ale CR Orhei. Cel puţin una din ele, cea de administraţie publică şi drept, nu şi-a dat acordul pentru propunerea  în favoarea căreia a pledat preşedintele raionului, Tudor Golub (PDM) . Acesta le-a prezentat membrilor comisiei câteva argumente şi a repetat intenţia de a construi din banii obţinuţi pentru complex un stadion polivalent în preajma fostului gimnaziu-internat dn cartierul Bucuria.  O poziţie similară a fost exprimată de către un alt demnitar raional, vicepreşedintele Ilie Rabii (PPEM).

Majoritatea membrilor comisiei s-a abţinut să voteze pentru vânzarea stadionului din centrul oraşului, întreţinerea căruia, în opinia adepţilor privatizării, costă scump. În cadrul polemicilor îndelungate, cel mai aprig s-a pronunţat împotriva vânzării socialistul Timofei Cocârla. Acesta a spus că despre soarta stadionului existent ar trebui întrebaţi cetăţenii şi că şi stadionul care se plănuieşte de construit, va necesita ulterior cheltuieli de întreţinere.

Amintim că timp de mai bine de doi ani, administraţia FC Milsami, a intervenit pe lângă autorităţile raionale cu solicitarea de a lua Complexul sportiv raional în arendă pe o perioadă de 25-30 de ani.

În această lună, conducerea raionului a organizat două întruniri, pe care le-a numit dezbateri publice, în cadrul cărora au răsunat trei propuneri referitoare la viitorul complexului – darea în arendă, vânzarea sau  crearea unei întreprinderi  noi, în care Complexului sportiv sa-i revină o anumită cotă-parte.

Vezi si: STADIONUL din Orhei, mai mult între ARENDĂ şi VÂNZARE

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago