Întreprinderea municipală „Rețelele Termice Orhei„ își încetează existența. O decizie în acest sens a fost aprobată de Consiliul Municipal Orhei în ședința de vineri, 16 iunie.
„Rețelele Termice„ vor fi absorbite de o altă întreprindere municipală – „Servicii Comunal-Locative”. Decizia de reorganizare prin absorbție a fost luată de teama eventualelor pierderi ale „Reţelelor Termice”, chiar dacă absolut recent întreprinderea era prezentată cu o dinamică vădit pozitivă.
Potrivit datelor oficiale, pierderile întreprinderii din anul trecut, 2016, s-au redus brusc, în raport cu precedentii 2 ani – tocmai de mai bine de 10 ori. Cifrele sunt grăitoare – dacă în anul 2014 „Reţelele Termice„ au avut pierderi de 300 mii lei, iar în 2015 – de 360 mii lei, atunci în 2016 acestea ar fi scăzut până la 25 mii lei. Mai mult, întreprinderea ar fi înregistrat în ultimii 3 ani o creștere a veniturilor cu 15%, iar veniturile din anul trecut, 2016, ar fi ajuns la 4,6 milioane de lei.
De notat, totuși, că pană în prezent nicio întreprindere municipală nu și-a prezentat rapoarele de acivitate pentru ultimii 2 ani la Consiliul orăşenesc ori, mai nou, municipal Orhei. Asta, în pofida numeroaselor cereri ale consilierilor din opoziţie.
În schimb, cu 3 săptămâni în urmă, în parcul ”Ivanos” a avut loc un eveniment spectaculos, organizat de Primăria Orhei, unde rapoartele întreprinderilor municipale au fost încorporate într-un concert cu vedete din capitală.
Cele 5 întreprinderi şi-au isprăvit prezentările în doar 40 de minute, însă au reuşit să-şi arate situaţiile financiare ca destul de bune și promițătoare, care se datorează unui management profesionist, implementat sub conducerea înteleaptă a actualei administraţii a Orheiului.
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au venit în ajutorul…