Ofiţerii Centrului pentru combaterea traficului de persoane a Inspectoratului Național de Investigații au reuşit să reţină, recent, un grup de persoane suspectat de racolarea şi transportarea tinerelor în Federaţia Rusă, în scopul obţinerii unui profit considerabil de pe urma exploatării lor sexuale și cerșit. Este vorba despre doi bărbați, în vîrstă de 32 și respectiv, 35 de ani şi două femei, de 25 și 27 de ani, toți originari din municipiul Bălți.
Ca rezultat al acţiunilor de investigaţie, forţele de ordine au reținut în flagrant pe doi dintre suspecţi, în timpul cînd transportau două tinere. Automobilul în care se aflau potențialele victime a fost stopat de polițiști pe o stradă din capitală. În timpul reținerii suspecților, polițiștii au efectuat cîteva împușcături de avertisment cu gloanțe goale.
Cercetările poliţieneşti au stabilit că traficanţii racolau fete de pe întreg teritoriul ţării. Profitînd de situaţia economică vulnerabilă, aceştia le promiteau victimelor un serviciu bine plătit în oraşul Moscova, Federația Rusă. În final, însă, tinerele ajunse la locul de destinație erau impuse să cerșească pe străzile din oraș, iar noaptea, să presteze servicii sexuale contra plată.
În acest caz, a fost iniţiată o cauză penală în baza art. 165 „Trafic de fiinţe umane” și art. 220 „Proxenetism” Cod Penal al Republicii Moldova. Conform legislaţiei în vigoare, persoanele culpabile de comiterea unei asemenea infracţiuni riscă închisoare de pînă la 15 ani.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…