Femeia, care a mai avut parte de trei copii cu greutate peste cinci kilograme, a născut natural, fără cezariană, și i-a dat un nume cel puțin ciudat copilului: Jihad, potrivit ABC News.
Jihad, care înseamnă „luptă” în arabă, este cel de-al paisprezecelea copil pentru femeia în vârstă de 40 de ani. Mama lui a mai născut nouă băieți și patru fete, scrie evz.ro.
Potrivit medicilor care au asistat la nașterea copilului, mama sa suferă de diabet gestațional și de o tulburare metabolică. Ea este conștientă de starea ei de sănătate, dar tot consumă prea multe dulciuri. Atunci când i s-a recomandat o cezariană, ea a insistat să nască în mod natural.
Greutatea lui Jihad a stabilit un record pentru Germania, deși în lume s-au născut copii și mai mari. În iulie, JaMichael s-a născut în Texas, cântărind 7,2 kilograme. Potrivit Cărții Recordurilor Guiness, cel mai masiv copil s-a născut în Canada, în 1879, cu o greutate de 12,5 kilograme.
Consiliul Municipal Orhei a adoptat decizia privind crearea Întreprinderii Municipale ” Stadionul municipal Orhei”. Decizia…
Deși Regulamentul Circulației Rutiere spune că este interzisă transportarea persoanelor în remorcă, la Orhei continuă…
Fostul președinte al raionului Orhei, ajuns în această funcție pe listele Partidului Șor atenționează că…
Mai multe persoane care au ocupat funcția de președinte a raionului Orhei au primit titlul…
Condamnatul fugar Ilan Șor și-a creat, cu banii Moscovei, structuri de ”securitate” pe teritoriul R.…