“Nimeni nu-i uitat, nimic nu se uită!”? Ne-uitarea şi uitarea pe Aleea Monumentelor din Orhei//FOTO

Pe Aleea Monumentelor din Orhei sunt patru monumente. Două dintre acestea arată bine, de parcă ar fi de-ale casei. Altele două arată ca nişte orfani de-ai nimănui.

Monumentul Ostaşului Necunoscut a fost în centrul atenţiei pe 9 mai când, cu plecăciuni şi pioşenie, pe postament i-au fost aşezate maldăre de flori. Această statuie e cea mai veche pe Aleea Monumentelor, fiind  instalată încă în perioada sovietică, dar este bine păstrată şi are un aspect îngrijit.

Monumentul în Memoria Victimelor Catastrofei de la Cernobâl e într-o stare perfectă. Chiar dacă a fost instalat  relativ recent, acesta s-a bucurat deja de o restaurare efectuată cu 2 ani în urmă, la indicaţia primarului Ilan Șor (Shor).

Aceste două monumente fac dovada grijii şi ne-uitarii  celor care au obligația de a   menţine astfel de obiecte  în ordine, asigurându-le un aspect demn şi respectabil.

O dovadă opusă – a uitării şi delăsării – este făcută de alte două monumente, situate în preajmă, pe aceeaşi Alee.

Monumentul Eroilor Căzuţi pentru Independenţa şi Integritatea R.Moldova, care stă chiar la intrarea pe Alee, este brăzdat de murdăria pe care a imbibat-o împreună cu umezeala ploilor şi ninsorilor. Pe 2 martie curent, când conducătorii Orheiului au consemnat aniversarea începutului războiului de pe Nistru cu o tradițională depunere de flori,  monumentul arăta nu foarte diferit faţă de acum.

Micul Memorial al Victimelor Deportărilor Comuniste este şi mai puternic impregnat cu brazde înnegrite. Tabloul delăsării este desăvârşit de lipsa literelor care demult au căzut de pe arca de la intrare. Fără mai multe litere, inscripţia “Adevăr Istorie Nemurire”  poate fi doar intuită.

Vlad Amanescu

RadioOrhei

Recent Posts

Consumatorii ar putea plăti mai puțin pentru gazele naturale. Moldovagaz solicită ANRE revizuirea tarifului

Moldovagaz solicită Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) revizuirea tarifului la gazele naturale. Furnizorul…

2 zile ago

Ce avere declară pentru 2023 prezentatorul de la adunarea Pobedăi lui Shor

Evenimentul de coalizare a forțelor proruse afiliate lui Ilan Shor, care s-a ținut la Moscova…

3 zile ago

Curtea Supremă de Justiție a amânat pentru toamnă, examinarea recursului în care SRL Genesis International cere 14 milioane de lei de la ÎM SCL Orhei

Admisibilitatea recursului declarat de Întreprinderea Municipală Servicii Comunal-Locative Orhei contra SRL Genesis Internațional, prin care…

3 zile ago

Tentativă de transportare ilicită a 600 000 hrivne din Federația Rusă în Republica Moldova, contracarată de către vameși

Cazul a fost consemnat ieri, 23 aprilie, la postul vamal Leușeni, unde s-a prezentat pentru…

5 zile ago

Bașcana Evghenia Guțul riscă închisoare de până la șapte ani în cazul finanțării ilegale a fostului partid Șor, scos în afara legii

Procuratura Anticorupție a informat, miercuri, 24 aprilie, că finalizat urmărirea penală și a expediat în…

5 zile ago