Select your Top Menu from wp menus

Nicu Popescu: În aceste zile se negociază contractul pe livrarea gazelor

Ministrul afacerilor externe și integrării europene, Nicu Popescu, susține că în aceste zile se negociază contractul pe livrarea gazelor dintre Federația Rusă Moldova, având în vedere vizita președintelui la Moscova și Bruxelles. Totodată, în următoarele săptămâni vor exista mai multe contacte, negocieri cu actorii implicați. Rezultatul acestor negocieri va deveni public în curând. Declarații în acest sens au fost făcute de ministru răspunzând la întrebările studenților de la USM, în cadrul unei lecții publice, transmite IPN.

Potrivit lui Nicu Popescu, încă nu se știe cum vor decurge negocierile dintre Ucraina și Federația Rusă pentru următoarea fază de livrări a gazelor rusești pe piața ucraineană. În acest sens Moldova poartă discuții cu Ucraina și Federația Rusă, dar și cu alții actori pentru a se convinge că nu este total dependentă de o singură sursă.

„Ecuația securității energetice nu constă doar din gazul rusesc, dar și din capacitatea noastră ca guvern și țară de a căuta alternative în cazul în care apar anumite probleme care nu depind de noi”. Ministrul spune că Moldova are câteva scenarii de potențiale soluții alternative ca să asigure fluxul continu de gaze în țară. Scenarii despre care se va afla în curând cacă va fi cazul pentru ele.

Potrivit ministrului, cert este că Moldova vrea o soluție a problemelor legate de securitatea energetică fără a face compromisuri politice, da și un preț bun. „Ne dorim să menținem echilibru dintre tarife și sursa acestui gaz”, spune Nicu Popescu.

În altă ordine de idei, ministrul de externe a declarat că soluția conflictului transnistrean poate fi doar una politică și că Moldova are preferințe clare în reglementare transnistreană. „Noi nu vrem federalizare, trupe străine pe teritoriul țării, nu vrem schimbarea și revizuirea principiilor de bază privind funcționarea țării, inclusiv democrația, politica externă”, a spus Nicu Popescu.

Potrivit ministrului, întotdeauna liderii politici au ales să nu sacrifice niciunul dintre aceste principii pentru a rezolva conflictul transnistrean. „Noi căutăm soluții prin negocieri, pe de o parte, discutăm cu Tiraspolul, pe de altă parte, avem diverși mediatori. Deocamdată, aceste principii nu au fost acceptate de unii actori din reglementarea transnistreană”, a declarat ministrul.

Nicu Popescu a mai spus că imaginea Moldovei la nivel internațional este relativ bună, țara fiind apreciată pentru că își rezolvă problemele fără a recurge la violențe. Totodată, eșecul structural ca societate, potrivit ministrului, este legat de corupție, unde „imaginea Moldovei la pământ”.

Ministrul declară că prioritățile Guvernului și MAEIE privind politica externă țin de continuitatea politicii externe a Republici Moldova și aici este vorba despre angajamentele pe care Moldova le-a luat ca țară. În principal, este vorba despre continuitatea implementării Acordului de Asociere cu UE, a Acordului de Liber Schimb. Totodată, este în interesul țării să aibă relații bune cu partenerii externi, inclusiv Federația Rusă.