Specialiştii NASA au anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, cele mai recente descoperiri ale Roverului Curiosity pe Marte.
Oamenii de ştiinţă susţin că robotul a descoperit dovezi că Marte a susţinut, în trecut, viaţa. Pe Planeta Roşie au fost descoperite „ingredientele” pentru formarea vieţii (urme de „sulf, azot, hidrogen, oxigen, fosfor si carbon”).
„Cea mai importantă întrebare a acestei misiuni era dacă planeta Marte poate susţine viaţa. Răspunsul este că da”, a declarat cercetătorul Michael Meyer, informează nasa.gov.
Anunţul este făcut la numai câteva luni de la începerea misiunii robotului Curiosity pe Marte.
Curiosity este prima misiune de astrobiologie lansată de NASA, fiind de asemenea şi cel mai sofisticat şi mai performant laborator ştiinţific robotizat trimis vreodată de pământeni pe o altă planetă.
sursa: antena3.ro
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…