Categories: ExterneSocialȘtiri

NASA analizează posibilitatea existenței vieții pe Europa, satelitul lui Jupiter

Un nou studiu dat publicității  de către NASA oferă noi date cu privire la posibilitatea existenței vieții extraterestre în oceanul ce acoperă Europa, unul dintre cei 67 de sateliți cunoscuți ai planetei Jupiter, conform Business Insider.

Oamenii de știință susțin de mai multă vreme că pe acest misterios satelit acoperit de apă ar putea exista viață. Această lună a lui Jupiter, care are aproximativ 25% din dimensiunea Pământului, este acoperită cu o groasă calotă glaciară. NASA susține că sub această calotă glaciară se află un ocean de apă sărată.

În cadrul acestui studiu, cercetători de la Jet Propulsion Laboratory, aparținând NASA, au comparat potențialul Europei de a produce hidrogen și oxigen cu cel al planetei noastre, folosind aceleași metode concepute pentru a studia oceanele terestre. Acest lucru le-a permis să estimeze ce volum de hidrogen poate fi eliberat în urma reacției dintre apa sărată a oceanului și formațiunile de roci de pe Europa.

„Ciclul oxigenului și hidrogenului din oceanul Europei poate fi un indiciu important privind chimia acestui ocean și, cel mai important, despre posibilitatea de a exista viață în adâncurile sale, așa cum este și pe Pământ”, a susținut coordonatorul acestui studiu, geofizicianul și planetologul Steve Vance, de la NASA.

Conform noului studiu, oceanul de pe Europa ar putea avea multe elemente comune cu oceanele terestre, inclusiv un echilibru chimic necesar pentru apariția și dezvoltarea vieții. Oamenii de știință doresc să studieze modul în care apa oceanului de pe Europa interacționează cu fisurile adânci care s-ar putea forma la suprafața nucleului teluric al acestui satelit.

Pe Pământ, atunci când se formează noi astfel de fisuri, rocile interacționează cu apa, producând minerale și eliberând hidrogen. NASA dorește să afle dacă același tip de reacții se produc și pe Europa. De asemenea, oamenii de știință caută și dovezi ale existenței condițiilor propice vieții pe acest satelit.

În condițiile în care Europa are o atmosferă rarefiată, ea este constant supusă bombardamentului cu radiații cosmice care distrug legăturile chimice ale calotei glaciare de la suprafață. Aceste reacții produc oxidanți, un ingredient necesar pentru viață. Iar cum suprafața Europei este în mod constant reînnoită de activitatea tectonică, acești oxidanți sunt dizolvați în apa oceanului de dedesubt, unde pot reacționa cu hidrogenul și alte substanțe produse acolo.

În urma acestor reacții, conform echipei de la NASA, pe Europa există de aproximativ zece ori mai mult oxigen decât hidrogen — aproximativ același raport între oxigen și hidrogen ca și pe Pământ.

Astrobiologul Kevin Hand, coautor al acestui studiu, a comparat chimia din oceanul Europei cu circuitul dintr-o baterie. El a comparat oxidanții din gheață cu polul pozitiv și substanțele chimice de pe fundul oceanului cu polul negativ al bateriei.

„Dacă viața sau procesele biologice completează acest circuit rămâne să descoperim după ce vom explora Europa”, a precizat Kevin Hand.

Următorul pas logic pentru a răspunde acestei întrebări este să înțelegem modul în care oxigenul și hidrogenul intră în reacții cu alte elemente, precum carbonul sau azotul, în oceanul de pe Europa.

În prezent, NASA pregătește o misiune pentru explorarea Europei ce va fi lansată începând cu anul 2020. În cadrul acestei misiuni, o sondă spațială va fi trimisă pe o orbită în jurul lui Jupiter pentru a obține fotografii de înaltă rezoluție ale satelitului înghețat Europa și pentru a afla mai multe despre compoziția chimică a acestui ocean și despre eventuala sa capacitate de a susține viața.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

5 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

2 săptămâni ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago