Categories: RegiuneSocialȘtiri

Un câine „ÎNGHIŢIT” de o fântână fără capac a SCL Orhei, salvat de POMPIERI / FOTO

În dimineaţa zilei de astăzi, pompierii din Orhei au fost antrenaţi într-o operaţiune de salvare a unui patruped. Intervenţia a avut loc în scuarul de pe strada Eliberării, pentru un câine care a căzut într-o fântână de acumulare a apelor pluviale.

Potrivit inspectorului DSE Orhei, Afanasie Stici,  apelul de ajutor a venit din partea unei persoane care locuieşte în vecinătatea fântânii din scuar şi care a încercat să scoată câinele de sine stătător, dar fără succes.
Pompierii au reacţionat la apel şi peste puţin timp câinele stresat, dar nevătămat fizic şi-a recăpătat libertatea.

Locuitorii din preajma locului cu pricina spun că relativ nu demult aici s-au mai întâmplat două incidente de acest fel – în fântâna care nu are capac ar mai fi căzut un câine şi chiar şi un om.

Reprezentanţii DSE Orhei declară că pentru ca riscul unor viitoare nenorociri să fie preîntâmpinat, fântâna trebuie de acoperit. În acest scop,  serviciul în competenţa căruia se află sistemul de evacuare a apelor va fi informat despre necesitatea întreprinderii măsurilor de rigoare.

Pentru a oferi o  reacţie în legătură cu cele întâmplate, a fost contactat şeful SCL Orhei, Veaceslav Zaporojan. Acesta  nu a răspuns la apelurile telefonice, dar surse din interiorul întreprinderii au confirmat că pentru sistemul de evacuare a apelor pluviale  este responsabil acest  serviciu oraşenesc.

RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

3 zile ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

3 zile ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

3 zile ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

3 zile ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

4 zile ago