Compania rusă de gaze Gazprom a redus cu 45 de dolari pe mia de metri cubi prețul la livrările sale de gaze pentru Republica Moldova pe anul viitor, conform actului adițional semnat marți, la Chișinău, de vicepreședintele concernului energetic rus, Aleksandr Medvedev, și vicepremierul moldovean Adrian Candu, ministru al economiei, relatează media de peste Prut.
Astfel, Republica Moldova va importa anul viitor gaze rusești la prețul de 332 de dolari mia metri cubi, relevă Ria Novosti.
Vicepreședintele Gazprom a venit special la Chișinău pentru a semna prelungirea contractelor de furnizare a gazelor pentru Republica Moldova pe 2015 și privind tranzitul de gaze rusești pe teritoriul republicii pentru această perioadă.
Este pentru prima oară în ultimii ani când semnarea contractului respectiv are loc înainte de sfârșitul lunii noiembrie.
Ministrul moldovean al economiei declarase anterior că se așteaptă ‘la surprize plăcute’ din partea concernului rus. ‘…Am anunțat că este posibilă o reducere de 5-6 dolari (la mia de metri cubi) a prețului la gazele livrate, dar s-ar putea să avem și surprize mai bune în acest sens’, afirmase Candu, într-o declarație făcută la sfârșitul lunii octombrie, potrivit Mold-street.com.
Republica Moldova, unde vor avea loc alegeri parlamentare la 30 noiembrie, cărora le este atribuită o importanță geopolitică de mulți observatori, plătește în prezent 370 de dolari pe mia metri cubi de gaze. Ea importă anual circa 3 miliarde metri cubi de gaze din care consumă doar 1 miliard, restul fiind destinat regiunii transnistrene.
‘Rusia lucrează tare și lucrează inteligent’, a declarat experta germană Anneli Ute Gabanyi, într-un interviu pentru Europa Liberă. ‘Riscul este foarte mare ca politica Republicii Moldova să fie direcționată într-o zonă sau alta cu consecințe destul de grave și importante’ după alegerile din 30 noiembrie, a afirmat ea.
sursa:agerpres.ro
Astăzi la sediul Central al Judecătoriei Orhei a fost prezentat proiectul viitorului sediu, care va…
Scriitorul Paul Goma a fost comemorat la cei 90 de ani de la naștere, prin…
Alegerile parlamentare din Moldova din 28 septembrie 2025 au fost competitive și au oferit alegătorilor…
În ultimele zile de septembrie, cazurile excepționale în care s-au nimerit cetățenii i-au pus pe…
Potrivit datelor făcute publice de CEC ieri în raionul Orhei au fost exprimate 42684 voturi…
Potrivit datelor CEC în raionul Orhei azi la urnele de vot s-au prezentat 44340 persoane.…