Categories: PoliticȘtiri

Moscova reacționează la inițiativa Chișinăului la ONU privind trupele ruse din Transnistria

Ambasadorul Moldovei la Moscova, Andrei Negruţă, a fost convocat la Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei, în legătură cu iniţiativa Chişinăului la ONU cu privire la retragerea trupelor ruse din Transnistria. Moscova a calificat acțiunile Chișinăului ca fiind „provocatoare”, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe rus, Moscova a examinat această măsură a Chișinăului, ”care ignoră adevăratele motive ale prezenţei contingentului rus limitat în zona râului Nistru, drept o nouă acţiune dintr-un lanţ de acţiuni recente şi ostile ale unor politicieni de la Chişinău care nu vor o îmbunătăţire a relaţiilor bilaterale”.

„Cei care iniţiază asemenea acţiuni, care nu corespund aspiraţiilor unei părţi semnificative a cetăţenilor Republicii Moldova, trebuie să înţeleagă că ele vor avea un efect negativ inevitabil, atât asupra cooperării bilaterale, cât şi asupra procesului de soluţionare a crizei din Transnistria”, se arată în comunicat.

Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Declarația privind retragerea forţelor militare ruse de pe teritoriul ţării pe 21 iulie curent. În Declarația adoptată de Parlament se precizează că staționarea continuă a trupelor Federației Ruse și întărirea prezenței militare a acestora în partea de est a țării constituie încălcări ale prevederilor constituționale, în special privind independența, suveranitatea, integritatea teritorială și neutralitatea permanentă ale Republicii Moldova, precum și ale dreptului internațional.

De asemenea, s-a făcut apel către Federația Rusă să reia şi să finalizeze procesul de retragere a trupelor sale, precum și să-și retragă munițiile, armele și echipamentul militar de pe teritoriul Republicii Moldova, în conformitate cu principiile relevante ale dreptului internațional și angajamentele sale internaționale.

În virtutea acestor prevederi, prin intermediul unei scrisori adresate Secretarului General al ONU, Guvernul Republicii Moldova a inițiat procedura de înscriere în agenda sesiunii a 72-a a Adunării Generale a ONU a unui punct întitulat „Retragerea forţelor militare ruse de pe teritoriul Republicii Moldova”. La începutul sesiunii anuale din luna septembrie, Adunarea Generală a ONU ,va examina cererile statelor membre, inclusiv a Republicii Moldova și va decide care dintre punctele propuse de către țările direct interesate vor fi înscrise în agenda sesiunii a 72-a și care vor fi amânate pentru sesiunile viitoare.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

5 ore ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

5 zile ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

5 zile ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

6 zile ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

o săptămână ago