Categories: PoliticȘtiri

Monica Babuc: Resping vehement învinuirile fostului meu bun prieten, Andrian Candu

Deputatul PDM Monica Babuc a respins într-un briefing de presă afirmaţiile făcute de Andrian Candu, potrivit căruia s-ar pregăti o coaliţie între PDM şi PSRM, fiind negociate şi preluarea a patru ministere de către democraţi, scrie TVR Moldova.

Monica Babuc a declarat că nu au existat şi nu există discuţii pentru formarea unei coaliţii cu PSRM, iar speculaţiile lui Andrian Candu pe această temă sunt false.

„S-a insisnuat de foarte multe ori că nu numai am stabilit această coaliţie cu PSRM, dar am şi împărţit portofolii de miniştri, cu anunţarea unor nume concrete, printre care mă aflu şi eu. Afirm că este un fals şi niciodată, nimeni, în această legislatură nu a avut cu mine nicio ofertă, iar eu nu am nicio solicitare de portofoliu într-un eventual Guvern de coaliţie, despre care nici nu s-a discutat”, a declarat Monica Babuc.

Potrivit deputatei, toate aceste învinuiri, inclusiv renunţarea la vectorul european şi falsuri.

„Resping vehement toate învinuirile la care sunt supusă. Într-una din emisiunile televizate, fostul meu coleg şi altădată bunul meu prieten, Andrian Candu, se întreabă cum s-ar împăca doamna Babuc cu domnul Dodon. Vreau să spun că nu m-am certat cu preşedintele Dodon, pentru că nu comunic sub nicio formă cu el”, a spus Monica Babuc.

Deputata a mai menţionat că vorbeşte limba română, că este româncă în egală măsură ca şi moldoveancă şi că, în războiul de pe Nistru, armata rusă a jucat rol de agresor.

„Niciodată nu voi pleca de la aceste poziţii ale mele”, a spus Monica Babuc.

Amintim că, în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la postul Naţional TV, Andrian Candu a afirmat că activitatea PDM în raport cu PSRM a fost una pasivă, iar în prezent, democraţii negociază cu socialiştii preluarea a patru ministere.

Sursa:TVR MOLDOVA 

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

5 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

2 săptămâni ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago