Milsami Orhei ar putea evolua fără câţiva jucători valoroşi în returul meciului din Europa League contra Shakhtyor Soligorsk. Catre meciul de joi, 25 iulie, care va fi jucat pe terenul de acasa, echipa orheiană va avea probleme în atac. Atacantul Gheorhge Boghiu este accidendat şi ar putea lipsi din lotul Milsami chiar câteva luni. Un alt jucător, fundaşul Ovye Monday va lipsi de la meci din cauza cumulului de cartonaşe galbene în cele două etape preliminare ale Europa League.
Totuşi, Milsami ar putea beneficia de un uşor avantaj graţie faptului că pentru echipa belarusă terenul din Orhei va fi unul necunoscut. Fotbaliştii de la Shakhtyor Soligorsk vor sosi târziu în R. Moldova şi îşi vor desfăşura antrenamentul pe stadionul Zimbru din capitală.
Amintim că în meciul disputat în deplasare acum o săptămâna, Milsami Orhei a reuşit să obţină un egal de 1:1. Dacă fotbaliştii orheieni vor obţine o victorie sau vor încheia meciul de joi, 25 iulie, cu scorul de 0:0 , aceştia se vor califica în etapa a 3-a preliminară din Europa League. Acolo ei vor întâlni formaţia franceză Saint-Etienne.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…