Select your Top Menu from wp menus

Milsami Orhei a pierdut cu 0-3 de la Saint-Etienne în meciul de ieri al Europa League

Milsami Orhei a pierdut cu scorul de 0-3 de la multipla campioană a Franţei, Saint-Etienne, în meciul disputat joi, 1 august.

Partidă din etapa a 3-a preliminară a Europa League s-a disputat pe stadionul Stade Geoffroy Guichard şi a fost arbitrată de o brigadă dinIrlanda fiind urmărită de peste 20 de mii de suporteri ai gazdelor. Francezii au marcat 2 goluri în prima repriză. Fostul jucător al Shahtior Doneţk şi Olympique Marseille, Brandao a deschis scorul în minutul 9 iar Cohade a înscris al doilea gol în minutul 21. În cea de-a doua repriză Brandao şi-a trecut în cont o dublă marcând în minutul 82.

Jucătorii francezi au fost mai tehnici, lucru dovedit şi de numărul cartonaşelor galbene arătate de arbitru. Dacă gazdele au  primit doar un cartonaş galben pe final de meci, atunci orheienii au fost campioni la faulturi. Cinci fotbalişti Milsami au văzut câte un cartonaş galben, iar Rassulov a fost eliminat de pe teren în minutul 67, pentru cumulul acestor avertizări, după ce cu 20 de minute mai înainte a primit primul cartonaş galben. Astfel ultimele 20 de minute formaţia din Orhei a evoluat în inferioritate numerică.

Meciul retur, din 8 august,  nu va fi disputat la Orhei ci la Chişinău. Aceasta deoarece standardele UEFA nu permit desfăşurarea meciurilor din etapa 3-a pe terenuri asemenea celor de la Complexul Sportiv Raional Orhei, inclusiv din cauză că stadionul din Orhei nu dispune de instalaţia de iluminare nocturnă.

Amintim că Milsami Orhei s-a calificat în premieră în etapa a 3-a preliminară din Europa League, fiind unica formaţie din Republica Moldova care a ajuns până la acest nivel în ediţia 2013/2014 a competiţiei fotbalistice. Orheienii au ajuns aici după ce au trecut în prima etapă de luxemburghezii de la Dudelange, iar în etapa a două după o calificare spectaculoasă decisă de loviturile de la 16 metri contra Shakhtior Soligorsk


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/milsami-orhei-a-pierdut-cu-0-3-de-la-saint-etienne-in-meciul-de-ieri-al-europa-league/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19