Select your Top Menu from wp menus

„Milionul” donat de Fundația Miron Șor Consiliului Raional Orhei nu e chiar milion. Cum au fost și vor fi repartizați banii adunați inclusiv de la bugetari

Consiliul Raional Orhei (CR) încă nu a primit întreaga sumă de un milion de lei din donația anunțată de Fundația Miron Șor cu aproape 2 luni în urmă, pentru lupta cu COVID-19. Aceasta rezultă din discuțiile pe marginea proiectului de decizie de modificare a bugetului raional pentru anul curent, care au avut loc în cadrul ședinței extraordinare a CR Orhei de ieri, 13 mai.

Potrivit șefei Direcției Finanțe a CR Orhei, Galina Colun, până la data de 13 mai pe contul special deschis pentru donații de Aparatul Președintelui CR Orhei, au intrat cca 750 mii lei. Această sumă include atât donațiile de la persoane juridice, dar și transferurile făcute de bugetarii finanțați de Consiliul Raional, care au transferat  pentru lupta cu COVID-19 salariul pentru o zi de muncă.

Colun a mai menționat că în timpul apropiat se scontează incasarea pe același cont a sumei de cca 450 de mii de lei, care la fel va include salariul pentru o zi de muncă, donat de bugetari.

Atât în comisii cât și în ședința plen s-au purtat discuții îndelungate asupra subiectului. Consilierul independent Sergiu Aga a stăruit să afle dacă există un contract încheiat cu donatorul, iar consiliera PAS Mariana Cușnir și-a declarat suspiciunea asupra sursei de proveniență a anumitor sume. Tot Mariana Cușnir, dar și consilerul Partidului Șor au solicitat explicații privind modul de repartizare a sumelor din acest cont.

Șefa finanțelor, Galina Colun, și vicepreședinta raionului pentru probleme economice, Marina Cravcenco, au declarat că există un contract, au specificat localitățile unde au fost repartizate ajutoarele au fost primele lovite de COVID-19 și s-au adresat cu câte un demers pentru oferire de ajutor, iar ulterior acordarea de ajutoare a fost stopată.

Referitor la proveniența banilor, președintele ședinței, consilierul Partidului Șor, Radu Bușilă, a declarat că nu este atribuția consiliului să verifice sursa acestora, aceasta fiind competența organelor de administrare a donatorilor, iar Galina Colun a menționat că un raport privind colectarea donațiilor va fi publicat pe pagina CR Orhei.

Potrivit proiectului de decizie, care prevede modificarea bugetului raional la capitolul cheltuieli și venituri cu 1 milion de lei,  din suma adunată de 750 de mii,   deja au fost făcute cheltuieli de cca 450 de mii de lei, pentru echipamente și dezinfectante în câteva primării și Spitalul Raional Orhei. Documentul mai prevede transferarea sumei de 400 de mii de lei către Primăria Orhei, pentru lupta cu COVID-19.

Modificare Buget Raion Orhe… by Orhei on Scribd


Amintim că la 23 martie curent, mai multe surse media au anunțat că Fundația Miron Șor a decis să doneze CR Orhei suma de 1 milion de lei pentru lupta cu COVID-19.