Categories: SocialȘtiri

Mii de contestaţii la BAC. Rezultatele vor fi afişate pe 6 iulie

Astăzi au expirat cele 48 de ore în care absolvenţii nemulţumiţi de notele la BAC puteau să depună contestaţii. Cea mai mare învălmăşeală a fost în primele 24 de ore de la afişarea rezultatelor.

Lucrările vor fi reverificare de o comisie special formată în acest scop. Noile rezultate vor fi afişate pe 6 iulie. Iar de pe 11 iulie până pe 18 iulie absolvenţii care au avut note negative sau ale căror lucrări au fost anulate, intră în sesiune repetată.

Victor Ambroci, directorul Liceului „Spiru Haret” din Chişinău susţine că deseori după reverificare notele se întâmplă să fie majorate, dar şi scăzute. „Lucrările sunt verificate de doi specialişti. Dar, mai ales la limba şi literatura română, nu poate fi exclusă latura subiectivismului. Depinde de cât de caligrafic, citeţ a scris elevul, dar şi de preferinţele specialiştilor”, a declarat Victor Ambroci.

Anul acesta, 5.000 de absolvenți au luat note negative la BAC. Cele mai multe sunt la limba română, apoi matematica şi geografie. Româna e prima în listă şi la contestaţii. Elevii nemulţumiţi de note, au putut au putut să-şi examineze lucrările şi în cerere să indice părţile ce urmează să fie reverificată. În acelaşi timp, 4.000 de elevi au luat note de 10. Cea mai frecventă notă a fost însă 7.

Datele despre numărul total al contestărilor vor fi făcute publice pe 2 iunie când va fi adunată informaţia din toate centrele.

Anul trecut au fost depuse 21.000 de contestaţii pentru lucrările scrise

RadioOrhei

Recent Posts

Caz de pestă porcină africană, confirmat în raionul Orhei

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) informează cetățenii despre confirmarea unui caz de Pestă porcină…

2 zile ago

Guvernul care pleacă a făcut un ”cadou” pasagerilor. Din martie 2026 prețul biletelor de călătorie între localități și cele internaționale ar putea crește

Guvernul Republicii Moldova a adoptat o nouă metodologie de calcul pentru tarifele aplicate transportului rutier…

2 zile ago

Comunicat DSE mun.Orhei: aproape 800 de elevi au fost instruiți săptămâna trecută în raioanele Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești

Direcția Situații Excepțională mun. Orhei a IGSU continuă în Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești, activitățile…

3 zile ago

Investigație jurnalistică: „Împădurirea eșuată de la Mălăiești poate fi considerată delapidare de fonduri?”

Campania de împădurire din localitatea Mălăiești, raionul Orhei, anunțată cu fast de autorități în toamna…

6 zile ago

Noi reguli de intrare în statele Schengen din 12 octombrie. Ce prevede sistemul de colectare a datelor biometrice

Începând cu 12 octombrie curent, în punctele de trecere a frontierei externe a Uniunii Europene…

o săptămână ago

Comunicat DSE mun.Orhei: săptămâna trecută salvatorii au intervenit de câteva ori la coborârea pacienților de la etaj

Octombrie a intrat în toamna curentă cu ploi și vreme rece, iar prin localități se…

o săptămână ago