Doi bărbați, unul dintre care medic de familie în Chișinău, au fost
reținuți fiind suspectați că vindeau consumatorilor de droguri produse
medicamentoase cu efect psihotrop. Doctorul elibera rețete pe numele
unor persoane terțe și procura personal din farmacii stupefiante, pe
care le transmitea complicelui său pentru vânzare, transmite IPN.
Potrivit Inspectoratului General al Poliției, în urma perchezițiilor
efectuate au fost depistate și ridicate peste o sută de pastile și fiole
cu preparate cu efect psihotrop. De asemenea, au fost găsite mai multe
rețete pe care erau menționate denumiri de medicamente cu efect
psihotrop.
Suspecții, în vârstă de 31 și 54 de ani, și-au recunoscut vina și sunt cercetați în stare de libertate.
Nu este primul caz în care un medic este implicat în comercializarea
medicamentelor cu efect psihotrop. Acum un an, a fost reținut un medic
neurolog de la un spital din capitală.