Categories: RegiuneSocialȘtiri

Maşini de lux, care ar fi furate din UE, depistate în timpul percheziţiilor efectuate inclusiv la Orhei

Ca urmare a 10 percheziții, efectuate la sfârşitul săptămânii trecute, angajaţii Poliției de Frontieră (PF) au depistat și ridicat șase autoturisme de lux și o motoretă, care ar fi sustrase din UE, blanchete ale certificatelor de înmatriculare, xerocopii ale actelor oficiale și alte documente cu semne de falsificare.
Potrivit PF, opt percheziții au fost efectute în municipiul Chișinău și altele două – în raioanele Orhei și Anenii Noi. Astfel, au fost găsite o motoretă de model „Piagio” și un autoturism de model „VW Amarok”, ambele cu semne de falsificare a elementelor de identificare. Alte cinci mașini: Nissan X-Trail, Jeep Compass, BMW X5, Mini Cooper, ALFA ROMEO, au fost ridicate pe faptul existenței informației de sustragere din UE și introducerea clandestină ale acestora în Republica Moldova.
Potriivit informaţiilor cumulate în cadrul cauzei penale, în perioada anilor 2015-2020, un grup de cetățeni din R Moldova, România, Italia și Albania a organizat o schemă infracțională privind trecerea ilegală a mașinilor luxoase peste frontieră de stat. Mijloacele de transport, valoarea cărora depășește 120 mii euro, ar fi sustrase din țările Uniunii Europene. Totodată, membrii acestei grupări perfectau și foloseau în mod fraudulos actele de înmatriculare, documentele vamale și efectuau modificări mecanice neautorizate.
In timpul descinderilor au fost depistate și xerocopii ale actelor prezenate in scopul înmatriculării ilegale a autovehiculelor, blanchete ale certificatelor de înmatriculare care ar fi eliberate de autoritățile Italiei, xerocopii ale împuternicirilor notariale, xerocopii ale transferurilor bănești, opt telefoane mobile și mai multe cartele SIM, un laptop și alte documente cu semne de falsificare.
Persoanele documentate și-au recunoscut vină în cadrul audierilor, în prezent acestea fiind cercetate în stare de libertate, notează PF.

RadioOrhei

Recent Posts

Scade prețul gazelor naturale. ANRE a aprobat un nou tarif

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat un nou tarif pentru gazele naturale…

3 ore ago

Judecătoria Orhei a anulat decizia prin care o localitate din raion a aprobat sponsorizarea cu cetățeanul ruso-israelian Igal Shved

Decizia prin care consiliul sătesc Mîrzești din raionul Orhei a aprobat condițiile de sponsorizare a…

5 ore ago

Comunicat DSE Orhei: recomandări pentru lăcașele de cult în preajma Paștelui

Suntem în săptămâna patimilor, e săptămâna în care creștinii se pregătesc de sărbătorile pascale. Și…

2 zile ago

Consumatorii ar putea plăti mai puțin pentru gazele naturale. Moldovagaz solicită ANRE revizuirea tarifului

Moldovagaz solicită Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) revizuirea tarifului la gazele naturale. Furnizorul…

6 zile ago

Ce avere declară pentru 2023 prezentatorul de la adunarea Pobedăi lui Shor

Evenimentul de coalizare a forțelor proruse afiliate lui Ilan Shor, care s-a ținut la Moscova,…

6 zile ago

Curtea Supremă de Justiție a amânat pentru toamnă examinarea recursului în care Genesis International SRL cere 14 milioane de lei de la ÎM SCL Orhei

Admisibilitatea recursului declarat de Întreprinderea Municipală Servicii Comunal-Locative Orhei contra SRL Genesis Internațional, prin care…

7 zile ago