Categories: PoliticȘtiri

Maia Sandu: Plahotniuc vrea la putere cu prețul libertății şi bunăstării cetățenilor

Tot instrumentarul aflat la dispoziția lui Vlad Plahotniuc (liderul PDM, n.r.): poliţie, procuratură, justiţie, fisc, vamă va fi pus în funcțiune pentru a determina deputații aleși pe circumscripții să se alăture Partidului Democrat. Declarații în acest sens au fost făcute de către reprezentanții Partidului Acțiune şi Solidaritate, în cadrul unei conferinţe de presă, transmite IPN.

Maia Sandu, preşedintele PAS, a declarat că Vlad Plahotniuc este cunoscut ca „cel mai corupt politician din ţară, cel mai mare cumpărător de deputaţi şi persoana cea mai detestată de cetăţeni”. Aceasta se întreabă unde a fost Plahotniuc când oamenii deveneau tot mai sărăci şi când protestau contra corupției şi a ilegalităților comise de PDM.

„Dacă lui Plahotniuc îi pasă atât de mult de voința oamenilor, ar trebui să plece de la guvernare”, a declarat Maia Sandu. Aceasta afirmă că prin introducerea sistemului electoral uninominal, Plahotniuc vrea să se mențină cu orice preţ la putere, chiar cu preţul libertăţii şi bunăstării cetățenilor, prin coruperea deputaților aleși pe circumscripții uninominale.

„Noi, cetăţenii, nu vrem oameni ca oameni ca Şor şi Plahotniuc în următorul Parlament. Clasa politică nu trebuie reformată, clasa politică trebuie schimbată”, a mai spus Maia Sandu.

Igor Grosu, secretar general PAS, afirmă că va urma un amplu proces de intimidare a angajaților din instituțiile publice şi a întreprinderilor de stat şi „vom fi martori cum acești angajați vor fi impuși să semneze pentru marea inițiativă a lui Plahotniuc.” Campania pentru schimbarea sistemului electoral este îndreptată doar spre a conserva puterea liderului PDM, care a ajuns să controleze toate instituțiile statului, este de părere secretarul PAS.

„Imaginați-vă prin absurd apropierea lui Plahotniuc de cetățean, între cetățean şi domnul Plahotniuc fiind o armată de bodyguarzi şi tot felul de echipamente care să-i protejeze integritatea fizică şi psihică”, a remarcat Igor Grosu. Acesta spune că în prezent nu vede deputații PDM „străbătând țara în lung şi lat de dragul cetățenilor şi din dorinţa de a le explica reformele”.

Partidul Democrat propune trecerea la sistemul electoral uninominal. Luni, 6 martie, într-o conferință de presă, președintele PDM, Vlad Plahotniuc, a anunțat că PDM va promova acest sistem, iar schimbarea legii electorale se va face după obținerea avizului Comisiei de la Veneția.

RadioOrhei

Recent Posts

Cum poți afla care este secția ta de votare și corecta datele din listele electorale

Comisia Electorală Centrală (CEC) informează alegătorii că pot verifica, în regim online, corectitudinea datelor înscrise…

9 ore ago

Poftele financiare ale S.A ”Regia Apă Canal-Orhei” față de Spitalul Raional Orhei au fost reduse de instanță

Recent, pe pagina web a Curții de Apel Bălți a fost publicată decizia motivată în…

10 ore ago

Comunicat DSE mun.Orhei: săptămâna trecută pompierii au luptat cu flăcările la poligoanele  de deșeuri

Toamna a început pentru pompieri și salvatorii din Orhei, Rezina, Șoldănești și Telenești cu multe…

o zi ago

Un bărbat a decedat în urma incendiului produs la o fabrică de pâine din Orhei

Pompierii IGSU din municipiul Orhei au fost solicitați pentru lichidarea unui incendiu care s-a produs…

2 zile ago

Urmașa unei victime a represiunilor politice din perioada sovietică, va fi despăgubită din bugetul Consiliului Raional Orhei

Recent pe pagina web a Judecătoriei Orhei a fost publicat dispozitivul hotărârii prin care s-a…

6 zile ago