Categories: PoliticȘtiri

Maia Sandu: Dacă moldovenii s-ar solidariza, le-ar fi mai uşor să opună rezistenţă guvernării corupte

Deşi este pregătită să candideze pentru funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, Maia Sandu consideră că dat fiind numărul atât de mare de corupţi, chiar şi cu un preşedinte corect va fi greu de ridicat Moldova la nivelul statelor europene.În Republica Moldova politicienii nu sunt interesaţi de schimbare. Mai mult decât atât, interesul lor este unul politic, egoist şi iresponsabil a declarat preşedintele Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), Maia Sandu în cadrul emisiunii Alb&Negru de la Unimedia.

„Republica Moldova a avut partea de-a lungul timpului de guvernări de dreapta proaste şi de guvernări de stânga proaste. Cel mai dificil de înfăptuit acum este să scăpăm de politicienii corupţi, iresponsabili, care, după cum am spus, vin cu discursuri care trezesc ura oamenilor unii faţă de alţii, dezbinând societatea”, a menţionat preşedintele PAS.

În opinia fostului ministru, moldovenii au acum nevoie cel mai mult de solidarizare: „dacă oamenii s-ar solidariza, le-ar fi mai uşor să opună rezistenţă guvernării corupte. Noi vorbim că Plahotniuc este marele rău, dar el nu acţionează de unul singur, el are o armată de oameni care lucrează pentru el. O parte deschisă cărora nu le este ruşine, alţii mai ruşinoşi o fac subtil, dar toată lumea işi primeşte banul de acolo, din miliardul furat. Dacă ar fi singur acest om nu ar reuşi să facă nimic”.

Luând în considerare faptul că la 9 mai, în Moldova au fost sărbătorite Ziua Victoriei şi Ziua Europei, Maia Sandu consideră că acest lucru nu ar trebui să fie o problemă, important fiind conţinutul şi modul în care se sărbătoreşte, chiar dacă sunt două sărbători în aceeaşi zi.

„Nu văd aici o problemă nu este atât de important cum se numeşte, important este ce sărbătorim şi cum sărbătorim. Este foarte clar că 9 mai poate fi Ziua Memoriei atunci când ne aminim de un eveniment foarte tragic şi trebuie să învăţăm nişte lecţii de aici. Pe de altă parte, aş vrea să sărbătorim o Europă care se resimte şi la noi acasă, în Republica Moldova. Din păcate încă nu suntem acolo. Europa trebuie s-o aducem, s-o reabilităm în ochii oamenilor”, a mărturisit Sandu.

Liderul PAS a ţinut să vorbească despre reabilitarea Europei în Moldova, deoarece, în opinia acesteia, cetăţenii şi-au pierdut încrederea în ceea ce ţine de Integrarea Europeană datorită aşa-ziselor guvernări de dreapta care nu fac decât să se ascundă după acest paravan, lucru de care profită partidele de stânga. Dacă urmărin sondajele din ultima perioadă, observăm că Partidul lui Igor Dodon şi a lui Renato Usatîi sunt favoritele moldovenilor.

Fiind întrebată de ce Partidele de sânga se află printre primele în sondaje, Sandu a răspuns: ”Pentru că aşa-zisa dreaptă care este la putere discreditează de ani buni modelul de dezvolatre europeană. Când au venit cei de dreapta în 2009 le-a fost mai uşor, acum pentru noi care venim să substituim aşa-zisa guvernare pro-europeană ne este mai dificil pentru că ei şi-au discreditat nu doar propriile partide dar şi modelul de dezvoltare pe care optăm noi, şi anume cel democratic, cu instituţii care să se apropie de standardele europene”.

Referitor la alegerile prezidenţiale, care vor avea loc la 30 octombrie, preşedintele PAS a declarat că este pregătită să candideze, dar preferă să fie identificat „un candidat unic pe centru-dreapta ca să creştem şansele acestui segment de alternativă la câştig. Discutăm cu reprezentanţii Platformei DA deocamdată. Ideea este să vedem care este candidatul cu cele mai mari şanse”.

sursa: epochtimes-romania.com

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE Orhei: de ce pompierii și salvatorii au vizitat gospodăriile din raioanele deservite

           Direcția Situații Excepționale mun. Orhei a IGSU continuă să desfășoare măsuri de prevenire a…

2 zile ago

Trei supleanți ai unui partid afiliat lui Shor sunt imposibil de identificat pe teritoriul unei localități din raionul Orhei

Câțiva candidați supleanți pe lista Partidului ”RENAȘTERE” sunt imposibil de identificat pe teritoriul comunei Pelivan…

4 zile ago

Indicii prețurilor de consum au crescut cu peste 5% în ultimul an, inclusiv la produse alimentare cu peste 7%

Biroul Național de Statistică informează că, prețurile medii de consum în octombrie 2024 s-au majorat…

o săptămână ago

Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței constată că în Republica Moldova personalitățile publice, cum ar fi politicienii, foarte rar condamnă imediat și public discursurile instigatoare la ură

Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței (ECRI) felicită autoritățile moldovene pentru eforturile lor de a…

o săptămână ago

O întreprindere municipală fondată de Consiliul Raional Orhei intră în insolvabilitate

Judecătoria Orhei a pronunțat la mijlocul lunii octombrie o hotărâre prin care constată insolvabilitatea debitorului…

2 săptămâni ago