Maia Sandu: Alegerile anticipate reprezintă un rău mai mic în comparaţie cu actuala guvernare

Fostul ministru al educaţiei, Maia Sandu, iniţiatoare unei noi mişcări politice, consideră că alegerile anticipate reprezintă un rău mai mic în comparaţie cu actuala guvernare. Declaraţii în acest sens au fost făcute în cadrul emisiunii „În PROfunzime” de la postul de televiziune „PRO TV Chişinău”, transmite IPN.

„Am ajuns în situaţia când trebuie să alegem răul cel mai mic. Există răul real, adică guvernarea şi răul posibil, care constă în rezultatul unor alegeri anticipate. Desigur că trebuie să evaluăm riscurile anticipatelor, dar răul potenţial este mai mic decât răul real”, a explicat Maia Sandu.

Fostul ministru spune că este gata să renunţe la proiectul său politic, dacă actuala guvernare va implementa reforme care să schimbe spre bine situaţia din ţară.

Admitem un lucru pe care eu nu îl cred, că această guvernare va începe să promoveze, să facă toate lucrurile ca la carte, iar peste trei ani ne trezim într-o țară total diferită. Pot să renunț la proiectul politic, dacă vine cineva să schimbe ţara, să transforme societatea, să asigure democraţie, corectitudine în folosirea banilor publici. Dar eu nu cred că se va întâmpla acest lucru”, a declarat Sandu.

Totodată, Maia Sandu a spus că se pronunţă pentru unirea Moldovei cu România. „Aş vota pentru unire, dacă se va face un referendum. De ce să nu ne gândim la nişte chestii foarte practice, acelaşi spaţiu unic de telefonie mobilă, de ecartament”, a argumentat fostul ministru al educaţiei.

Maia Sandu a comunicat că până în prezent au fost colectate peste două mii de semnături în susţinerea proiectul său politic şi s-au cheltuit puţin peste 31 de mii de lei.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei: aproape 800 de elevi au fost instruiți săptămâna trecută în raioanele Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești

Direcția Situații Excepțională mun. Orhei a IGSU continuă în Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești, activitățile…

14 ore ago

Investigație jurnalistică: „Împădurirea eșuată de la Mălăiești poate fi considerată delapidare de fonduri?”

Campania de împădurire din localitatea Mălăiești, raionul Orhei, anunțată cu fast de autorități în toamna…

4 zile ago

Noi reguli de intrare în statele Schengen din 12 octombrie. Ce prevede sistemul de colectare a datelor biometrice

Începând cu 12 octombrie curent, în punctele de trecere a frontierei externe a Uniunii Europene…

6 zile ago

Comunicat DSE mun.Orhei: săptămâna trecută salvatorii au intervenit de câteva ori la coborârea pacienților de la etaj

Octombrie a intrat în toamna curentă cu ploi și vreme rece, iar prin localități se…

o săptămână ago

Două cadre didactice din Orhei au fost premiate în cadrul concursului „Pedagogul anului 2025”

          Elena Rogoti, profesoară de matematică la IP Liceul Teoretic „Alecu Russo” din Orhei și…

o săptămână ago

La Orhei a fost prezentat proiectul viitorului sediu al Judecătoriei Orhei

Astăzi la sediul Central al Judecătoriei Orhei a fost prezentat proiectul viitorului sediu, care va…

2 săptămâni ago