Categories: EconomicSocialȘtiri

RISE Moldova: Certificate pentru exportul fructelor din livezi inexistente

Reporterii organizaţiei de investigaţii jurnalistice RISE Moldova au demonstrat că fitosanitarii moldoveni eliberau companiilor transnistrene certificate pentru exportul de fructe, iar în aceste acte locul de origine al producţiei erau indicate 1300 de hectare de livezi care nu există, transmite IPN.

„La finele verii 2015, compania „Alvi grupp” şi „Dufrimol” au primit de la Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor certificate de export al fructelor în Federaţia Rusă. Printre actele prezentate inspectorilor fitosanitari există şi două scrisori cu antetul administraţiei satului Caterinovca, raionul Camenca, ce confirmă că aceste două companii deţin în sat livezi de mere şi de prune, aria totală a acestora depăşind 1300 de hectare. Dar însuşi primarul satului, Serghei Iagojinskii, afirmă că nu a dat astfel de certificate şi că în Caterinovca nu există niciun hectar de livadă fructiferă”, se menţionează în investigaţia jurnalistică.

Potrivit răspunsului oficial al aşa zisului minister al agriculturii şi resurselor naturale din regiunea transnistreană, în Caterinovca nu există livezi, iar aria totală a livezilor din raionul Camenca nu depăşeşte 385 de hectare.

„Conform informaţiilor din bazele de date vamale, de la începutul lunii august până la începutul lunii septembrie 2015, companiile menţionate au exportat peste 300 de camioane cu mere şi prune”, constată autorii investigaţiei.

Vasile Rusu, adjunctul administraţiei ANSA Chişinău, a recunoscut că subalternii săi au eliberat certificate de export pentru „fructele” din Caterinovca ce aparţin companiei „Alvi grupp”. „Verificarea livezii trebuie să o facă specialiştii din regiunea transnistreană. Nouă ni s-a prezentat un certificat de la primărie, cu ştampilă şi semnătură. Noi nu putem verifica veridicitatea (actului n.r.) şi nici nu avem dreptul să mergem la faţa locului. Aceasta nu este în competenţa noastră”, consideră Vasile Rusu.

Totodată, Mihai Negrescu, inspectorul principal de stat interimar, este convins că inspectorii fitosanitari erau obligaţi, înainte de a permite exportul, să verifice locul de origine a producţiei, adică să se convingă că livezile există şi sunt prelucrate corespunzător. Mihai Negrescu asigură interimatul după ce Alexandru Ciobanu a fost demis din fucnţia de inspector principal în baza unei alte investigaţii a RISE Moldova.

RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

4 zile ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

4 zile ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

4 zile ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

4 zile ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

4 zile ago