Categories: EditorialOpiniiOpinii

Lumea a luat-o razna: SUA, R.Moldova, Orhei //EDITORIAL

Lumea de pretutindeni a luat-o razna. Cum s-ar zice, de la local la global, şi invers.
Şi nu e deloc în spiritul   refrenului “gândim global, acţionăm local”, îngânat de societatea civilă pe  la diverse întruniri.

În cazul lui Donald Trump, care a ajuns să conducă SUA şi, implicit, întreaga lume, s-a gândit global şi tot global s-a acţionat.
Mai înainte, şi mai local, Igor Dodon a ajuns să conducă lumea din R.Moldova.
Şi mai înainte, şi mai local, Ilan Şor a ajuns să conducă lumea din oraşul Orhei.

Anvergura e diferită, dar cele trei personaje au multe în comun. Toţi trei au slăbiciuni spuse şi nespuse pentru Rusia şi ruşi. Mai mult ori mai puţin, au fost ajutaţi de ruşi în alegeri. Alegeri, pe care le-au câştigat cu populisme şi chiar minciuni care, însă, au prins la alegători.

Lumea i-a ales pentru că cei trei au spus că vor face lucruri bune. Lumea nu s-a complicat să confrunte vorbele cu faptele din biografiile celor trei. Lumea nu s-a întrebat dacă aceştia au mai făcut lucruri bune. Nu doar pentru ei înşişi sau inşii apropiaţi, ci şi pentru alţii. Lumea nu s-a întrebat dacă nu va plăti prea scump pentru binele promis. Ori dacă   nu au şi   plătit şi supraplătit deja în avans. 

Despre Trump, după inaugurarea de ieri a acestuia, foarte bine a scris jurnalistul român Cătălin Tolontan  (adevărat e,  nu-i aşa, că nu demult şi lumea din România, a cam luat-o razna , preferându-i în parlamentare pe PSD-işti.)

Despre Dodon, după conferinţa de presă de alaltăieri cu Putin, foarte bine a scris al nostru jurnalist, publicist şi  om de cultură Gheorghe Erizanu.

Despre Şor jurnaliştii   scriu   foarte bine, cel puţin, o dată la 30 de zile, când îi este prelungit mandatul de arest.

Vlad Amanescu

RadioOrhei

Recent Posts

Consumatorii ar putea plăti mai puțin pentru gazele naturale. Moldovagaz solicită ANRE revizuirea tarifului

Moldovagaz solicită Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) revizuirea tarifului la gazele naturale. Furnizorul…

2 zile ago

Ce avere declară pentru 2023 prezentatorul de la adunarea Pobedăi lui Shor

Evenimentul de coalizare a forțelor proruse afiliate lui Ilan Shor, care s-a ținut la Moscova…

3 zile ago

Curtea Supremă de Justiție a amânat pentru toamnă, examinarea recursului în care SRL Genesis International cere 14 milioane de lei de la ÎM SCL Orhei

Admisibilitatea recursului declarat de Întreprinderea Municipală Servicii Comunal-Locative Orhei contra SRL Genesis Internațional, prin care…

3 zile ago

Tentativă de transportare ilicită a 600 000 hrivne din Federația Rusă în Republica Moldova, contracarată de către vameși

Cazul a fost consemnat ieri, 23 aprilie, la postul vamal Leușeni, unde s-a prezentat pentru…

5 zile ago

Bașcana Evghenia Guțul riscă închisoare de până la șapte ani în cazul finanțării ilegale a fostului partid Șor, scos în afara legii

Procuratura Anticorupție a informat, miercuri, 24 aprilie, că finalizat urmărirea penală și a expediat în…

5 zile ago