Categories: RegiuneSocialȘtiri

Lucrările de constructie pe un teren litigios din centrul oraşului Orhei au fost interzise de judecată. Juristul primăriei Orhei, nu s-a prezentat la şedinţa instanţei care a avut loc luni, 17 septembrie.

 Lucrările de constructie pe un teren litigios  din centrul oraşului  Orhei au fost interzise  de judecată.  Juristul primăriei Orhei, nu s-a prezentat la şedinţa instanţei care a avut loc luni, 17 septembrie.

Judecătoria Orhei a emis o încheiere prin care a dispus stoparea imediată a lucrărilor de construcţie a unei case individuale, pe terenul din preajma Complexului Sportiv Raional.

Decizia a fost luată la solicitarea preşedintelui Asociaţiei locatarilor „Avantaj”,  Boris Dodi, care contestă legalitatea atribuirii acestui teren în proprietate privată de către Consiliul Orăşenesc.

Nici în şedinţa de luni juristul primăriei , care reprezintă Consiliul orăşenesc, nu s-a prezenzat în instanţă şi nici nu a anunţat vreun motiv privind  lipsa sa.  Aceasta,  după ce şedinta precedentă a fost amânată pe motiv că juristul se afla în concediu.

Nu au fost prezenţi în instanţă nici intervenienţii accesorii – Elena Simionova, persoana careia, de curand,  Consiliul orasenesc  i-a  alocat terenul, si nici  familia Gladâş, careia acest teren i–a fost deja  vândut.

Citaţia expediată soţilor Gladâş, pe adresa obţinută de Boris Dodi de la primăria Orhei, s-a reîntors cu menţiunea ca o asemenea adresă  în Chişinău nici nu există.
Următoarea şedinţă în acest caz  a fost programată pentru 2 octombrie.

Amintim că litigiul dinte Asociaţia locatarilor de pe strada M. Sadoveanu şi Consiliul Orăşenesc a izbucnit după ce aleşii locali au atribuit un teren în preajma Complexului Sportiv Raional din centrul oraşului, pentru contrucţie individuala. Locatarii blocului susţin că acest teren este proprietatea lor şi că intenţionau să amenajeze aici un teren de joacă pentru copii.

Iata cum arăta terenul în luna mai.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

3 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago