Locuințele sociale din Orhei vor fi construite în cartierul Nordic al orașului. Asta rezultă din decizia votată săptămâna trecută de Consiliul Orășenesc Orhei , prin care s-a aprobat executarea lucrărilor topografo-geodezice și cartografice în acest cartier, pe terenul care vă găzdui locuințele sociale.
Potrivit documentului, autoritățile locale vor achita banii pentru lucrările respective din alocațiile planificare în bugetul local. Consilierul liberal Oleg Matei, a atras atenția în timpul ședinței că o asemenea decizie, care a fost introdusă suplimentar pe ordinea de zi, trebuia consultată mai întâi cu locuitorii cartierului.
Amintim că inițial pentru construcția unor blocuri de locuit, autoritățile au alocat un teren în cartierul Lupoiaca al orașului, iar exact un an în urmă o companie a luat în arendă terenul respectiv, pe care s-a obligat ca timp de 3 ani să ridice casele.
Construcția blocurilor locative de locuințe sociale a fost promisă să înceapă în lunile aprilie-mai curent, în cadrul unei conferințe organizate la Orhei sub auspiciul Partidului Șor, de consilierii orășenești și angajații primăriei.