Jandarmii din Franţa au fost nevoiţi să se deplaseze la Chişinău pentru a prinde un infractor care împreuna cu alţi cinci concetăţeni au furat telefoane mobile în sumă de 350 mii de euro din centrele comerciale din Franța.
Hoţii se află în arest și vor fi judecați în Franța, întrucât legislația actuală nu prevede extradădarea infractorilor străini, iar cel reţinut la Chişinău va fi judecat în Repulica Moldova.
“Investigațiile polițienești, care au durat mai bine de jumătate de an, au scos la iveală că acești moldovenii au comis furturi și alte țări europene ca Spania, Austria și Elveția” a declarat astăzi în cadrul unei conferințe la Chișinău reprezentantul Jandarmeriei Franceze.
Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă de la 8 la 20 de ani de pușcărie.
sursa:union.md
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…