Categories: PoliticRegiuneȘtiri

ÎNSTRĂINAREA pământului de lângă SCOALĂ – motiv de DISCORDIE/FOTO

O licitaţie de vânzare-cumpărare a câtorva  loturi de pământ din Orhei nu va avea loc din cauza neînţelegerilor între aleşii din Consiliul orăşenesc (CO). Mărul discordiei l-a constituit, în primul rând, terenul din preajma liceului „Alecu Russo”. Polemicile care au pornit de la acest caz s-au încheiat cu un număr de voturi insuficient pentru aprobarea deciziei cu privire la înstrăinarea terenurilor din  lista anexata.  

Chestiunea privind organizarea unei noi licitaţii funciare a figurat pe ordinea de zi a recentei şedinţe a CO Orhei. Consilierul Pavel Ianet(PD) a avertizat că intenţia de a vinde un lot de pământ din preajma liceului Alecu Russo, în scopul construcţiei, contravine Legii educaţiei. În replică, primarul Vitalie Colun, iar apoi şi arhitecul-sef al oraşului Alexandru Taranu au  declarat că terenul nu este aferent liceului şi că se afla într-o sona unde nu există interdicţii pentru construcţie.
Poziţia unor membri ai comisiei de urbanism  a fost expusă de  consilierul Mihail Catraniuc (PSRM). Acesta a declarat că împreună cu alţi doi colegi din comisie au mers în centrul oraşului – pe străzile Ştefan cel Mare şi Mihail Sadoveanu – acolo unde se afla terenurile preconizate  spre vânzare şi, în rezultat, recomandă ca acestea să fie excluse din lista de licitaţie.
Totuşi, proiectul deciziei a fost supus  votului în varianta  iniţială şi nu  a reuşit să obţină decât  sprijinul consilierilor PLDM, care a fost insuficient pentru aprobare.

 

RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

3 zile ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

3 zile ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

3 zile ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

3 zile ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

3 zile ago