Select your Top Menu from wp menus

Închisoare cu suspendare – pedeapsa pentru un orheian care și-a bătut concubina

Un bărbat din raionul Orhei a fost condamnat la un an de înschisoare, cu suspendare, pentru violență în familie.

Potrivit sentinței Judecătoriei Orhei, la sfârșitul lunii martie acesta și-a agresat concubina, cu care are 3 copii minori, bătând-o până la sânge și cauzându-i leziuni corporale ușoare.
Incidentul s-a produs într-un sat din raionul Orhei,  în timp ce bărbatul, concubina și vecina acestora se aflau la masă, iar bărbatul i-a reproșat concubinei că nu mai vrea să o vadă pe vecina lor. Din această cauză între soți a izbucnit o ceartă și  bărbatul a snopit femeia în bătaie.

 În ședința de judecată  victima a declarat că deja s-a împăcat cu concubinul și că anterior bărbatul nu a agresat-o. Pe de altă parte,  doi martori au declarat că au existat cazuri de agresiune și în trecut, inclusiv asupra copiilor.

Analizând circumstanțele cauzei, Judecătoria Orhei a considerat  că pentru corectarea inculpatului nu este absolut necesară privarea de libertate şi i se poate acorda şansa corectării fără izolarea de societate, prin suspendarea condiţionată a executării pedepse. Astfel,  bărbatul  a fost condamnat la un an de închisoare, cu suspendare pe aceeași perioadă.

 


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/inchisoare-cu-suspendare-pedeapsa-pentru-un-orheian-care-si-a-batut-concubina/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19