Select your Top Menu from wp menus

Începe vânătoarea de mistreţi

Începând cu sâmbătă, 24 septembrie, este permisă vânătoarea de mistreţi. Sezonul va fi deschis până la 4 decembrie. Mistreţii pot fi vânaţi doar în terenurile gestionate de către Agenţia „Moldsilva”, transmise în arendă în scop de gospodărire cinegetică, transmite IPN.

Vânătorii vor putea prinde mistreţii în zilele de sâmbătă, duminică şi de sărbători. Limita de recoltare stabilită în acest an este de 201 mistreţi şi nu este permisă împuşcarea femelelor care se află în fruntea ciurdei.

Vânătoarea este interzisă cu folosirea armelor ghintuite, gloanţelor rotunde, precum şi a alicelor cu diametrul mai mare de cinci milimetri. De asemenea, este interzisă vânătoarea cu câini neînregistraţi în carnetele de vânător.

Vânătoare se poate practica nu mai devreme cu o oră înainte de răsăritul soarelui şi nu mai târziu cu o oră după apus.

În ziua de vânătoare se interzice categoric efectuarea lucrărilor silvice în fondurile de vânătoare în care se preconizează acţiunea, precum şi accesul populaţiei şi al oricărui tip de transport, cu excepţia celui care deserveşte grupele de vânători.

În scopul neadmiterii cazurilor de braconaj, conducerea Agenţiei „Moldsilva” îndeamnă populaţia, în situaţia identificării unor circumstanţe sau persoane suspecte în fondul forestier, să apeleze la linia fierbinte: 022 211-311.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/incepe-vanatoarea-de-mistreti/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19