Categories: RegiuneSocialȘtiri

Incendiu pe drum, lângă satul Donici, Orhei. O maşină s-a transformat în fier uzat FOTO

Noapea trecută, pe drumul de intrare în satul Donici, s-a aprins un automobil. În ciuda intervenţiei pompierilor din Orhei, maşina a ars în întregime, transformându-se în fier uzat, decojit de vopsea. 

Inspectorul din cadrul DSE Orhei, Afanasie Stici, a relatat că apelul telefonic despre incendiu a venit din partea unor martori oculari. Autospeciala cu patru pompieri s-a deplasat la Donici, unde, pe traseul de la intrarea în sat, ardea un automobil de model Opel Ascona. Pompierii au lichidat incendiul şi au tractat automobilul de pe partea carosabilă a drumului. Cauza şi circumstanţele izbucnirii incendiului urmează a fi stabilite, dar nici în maşină,  şi nici în preajmă nu se afla vreo persoană care ar fi avut de suferit în urma celor întâmplate.

Atât pompierii, cât şi poliţia susţin că nici proprietarul maşinii nu se afla la faţa locului. Ofiţerul de presă al IP Orhei, Diana Maxim, a declarat că la moment se presupune că maşina, fiind una veche şi nefuncţională, a fost abandonată  pe drum, fără supraveghere.

În anul curent, acesta este deja al treiela incendiu in care a ars o mașină. In luna martie, lângă satul Bolohani  s-a aprins un VAZ, iar în luna februarie, pe traseul national, la câțiva kilometri de la Orhei – un  autobuz.

foto: DSE Orhei

RadioOrhei

Recent Posts

Cum poți afla care este secția ta de votare și corecta datele din listele electorale

Comisia Electorală Centrală (CEC) informează alegătorii că pot verifica, în regim online, corectitudinea datelor înscrise…

11 ore ago

Poftele financiare ale S.A ”Regia Apă Canal-Orhei” față de Spitalul Raional Orhei au fost reduse de instanță

Recent, pe pagina web a Curții de Apel Bălți a fost publicată decizia motivată în…

12 ore ago

Comunicat DSE mun.Orhei: săptămâna trecută pompierii au luptat cu flăcările la poligoanele  de deșeuri

Toamna a început pentru pompieri și salvatorii din Orhei, Rezina, Șoldănești și Telenești cu multe…

o zi ago

Un bărbat a decedat în urma incendiului produs la o fabrică de pâine din Orhei

Pompierii IGSU din municipiul Orhei au fost solicitați pentru lichidarea unui incendiu care s-a produs…

2 zile ago

Urmașa unei victime a represiunilor politice din perioada sovietică, va fi despăgubită din bugetul Consiliului Raional Orhei

Recent pe pagina web a Judecătoriei Orhei a fost publicat dispozitivul hotărârii prin care s-a…

6 zile ago