Categories: EconomicSocialȘtiri

Încă un dosar de confiscare a averii. ANI a depistat peste jumătate de milion de lei nedeclarat

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a emis un act de constatare în privința unui fost controlor de stat în cadrul Consiliului Concurenței care a încălcat regimul juridic al declarării averii și intereselor personale.

Mai exact, în anul 2019, acesta împreună cu familia sa au intrat în posesia unui apartament, care a costat puțin peste 716 mii de lei. În cadrul controlului averii, inițiat în baza unei sesizări, inspectorul integritate a analizat plățile efectuate de către familia acestuia și a depistat o diferență substanțială în sumă de 556 mii de lei. Din materialul probatoriu acumulat, inspectorul de integritate a stabilit că subiectul și familia sa au dispus de mijloace financiare în sumă de doar 150 de mii de lei pentru achitarea apartamentului. Fiindu-i solicitat punctul de vedere, subiectul nu a reușit să justifice proveniența sumei de 556 mii de lei pentru achitarea totală a imobilului.

Suplimentar, în cadrul aceluiași control s-a stabilit că, în declarațiile de avere depuse în perioada 2015-2019, fostul controlor de stat nu a declarat o altă sumă de peste 106 mii de lei, fapt ce denotă o bănuială rezonabilă de admitere a infracțiunii de fals în declarații.  Pe această cauză, inspectorul de integritate a sesizat deja Procuratura Generală.

Totodată, ANI va declanșa și procedura de confiscare a averii nejustificate în mărime de jumătate de milion de lei.

Subiectul are dreptul să contste actul emis de ANI în instanța de judecată.

RadioOrhei

Recent Posts

Consumatorii ar putea plăti mai puțin pentru gazele naturale. Moldovagaz solicită ANRE revizuirea tarifului

Moldovagaz solicită Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) revizuirea tarifului la gazele naturale. Furnizorul…

2 zile ago

Ce avere declară pentru 2023 prezentatorul de la adunarea Pobedăi lui Shor

Evenimentul de coalizare a forțelor proruse afiliate lui Ilan Shor, care s-a ținut la Moscova…

3 zile ago

Curtea Supremă de Justiție a amânat pentru toamnă, examinarea recursului în care SRL Genesis International cere 14 milioane de lei de la ÎM SCL Orhei

Admisibilitatea recursului declarat de Întreprinderea Municipală Servicii Comunal-Locative Orhei contra SRL Genesis Internațional, prin care…

3 zile ago

Tentativă de transportare ilicită a 600 000 hrivne din Federația Rusă în Republica Moldova, contracarată de către vameși

Cazul a fost consemnat ieri, 23 aprilie, la postul vamal Leușeni, unde s-a prezentat pentru…

5 zile ago

Bașcana Evghenia Guțul riscă închisoare de până la șapte ani în cazul finanțării ilegale a fostului partid Șor, scos în afara legii

Procuratura Anticorupție a informat, miercuri, 24 aprilie, că finalizat urmărirea penală și a expediat în…

5 zile ago